Florin Tănăsescu
Folclorul românesc a suferit o mutaţie esenţială în ceea ce priveşte semnificaţiile/simbolurile/tradiţiile.
Au rămas, ce-i drept, valabile ca şmenuri naşpa chestiile gen „Ceasul rău şi mâţa neagră”.
În schimb, filologii şi deontologii au ajuns la concluzia că „om însemnat” nu mai reprezintă ceva rău. Ba, dimpotrivă!
Exemplificăm: un procent de 79,97% dintre candidaţii care-au izbândit în crâncena luptă pentru feuda din primării au avut ceva semne discrete pe diferite părţi ale corpului.
Odată precedentul creat, şi ăştia mai noi, de la parlamentare, îşi fac, ca să aibă intrare, tatuaje.
Cum ar fi: sirene, ancore, muşcate, ghiocei, puf de păpădii.
Insistăm pe ultimul răcnet în materie: puful amintitei plante.
Odată încrustat pe antebraţ de candidat, purtătorul se insinuează foarte lesne la Palatul Victoria.
Un alt semn distinct este adierea, care ia forma cuiva ce trece pe deasupra noastră.
E aia despre care zice Topârceanu: „A trecut întâi o boare/Pe deasupra viilor”. Deci, boarea, ca tatuaj.
Iar dacă votantul se apleacă un pic mai mult asupra versurilor, îşi dă seama că autorul nu s-a referit la viţa-de-vie, cum a învăţat la şcoală, ci asupra oamenilor.
Fireşte, în caz că George revine (tot despre Topârceanu zicem) ar scrie „A trecut întâi o boală…”.
Ne gândim la mană, făinare sau alte afecţiuni de care suferă podgoriile, nu la vreun animal! Deşi…
Cât despre „boare”, unii mai spurcaţi la vers ar zice „duhoare”.
A se vedea în acest sens traducerea-n română asigurată de Al. Philippide a poeziei lui Baudelaire – „Un stârv”.
Sau, de ce nu?, în orginal, Arghezi, cu-ale lui „Flori de mucigai”.
Revenim la tatuaje; ancora nu mai este, totuşi, de actualitate pentru simplul fapt că Flota „era pe când nu s-a văzut/Azi o vedem, dar nu e”.
Încă se poartă inima străpunsă de săgeată. În cazul ăsta, Cupidon e candidatul, iar miocardul – ţara.
(„Nu râdeţi, votaţi înainte!)
Unii mai flămânzi şi-au încrustat pumni, alţii topoare sau drujbe! Nu de alta, dar să-i ştie contracandidaţii de frică.
Cum ziceam, „A trecut întâi o boare/Pe desupra viilor”.
Mai vorbim după ce ieşim din iarnă. La vremea când…
„Primăvara, mama noastră/ Ies urzicile pe coastă”!
