Guvernul a adoptat o hotărâre care prevede, pentru creşterea accesului populaţiei la servicii de depistare precoce a cancerului de col uterin şi cancer mamar, posibilitatea ca asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice să se acorde şi prin cabinete mobile – unităţi medicale mobile, caravane medicale şi cabinete medicale mobile -, în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate, potrivit Agerpres.
«În aplicarea Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului, persoanele asigurate cu suspiciune de afecţiune oncologică care nu sunt transportabile cu mijloace de transport convenţionale vor putea beneficia de transport sanitar neasistat dus-întors la ambulatoriul de specialitate clinic sau paraclinic pentru servicii necesare în vederea diagnosticării», precizează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), referitor la hotărârea care modifică şi completează Contractul-cadru.
Actul normativ cuprinde şi prevederi menite să scurteze traseul pacienţilor cu suspiciune de boală oncologică până la diagnosticare, respectiv traseul de monitorizare a pacienţilor diagnosticaţi cu boală oncologică.
Astfel, atât pentru persoanele care nu pot face dovada calităţii de asigurat cât şi pentru cele asigurate, se introduce posibilitatea efectuării serviciilor paraclinice necesare diagnosticării de către medicii de specialitate din ambulatoriul clinic şi medicii de familie, în limita dotărilor şi competenţelor, ca urmare a constatării suspiciunii bolii oncologice cu ocazia acordării consultaţiei.
«Pentru transpunerea în practică a acestei prevederi, se vor încheia acte adiţionale la contractele cu cabinetele respective, decontarea lunară a serviciilor menţionate urmând să se facă la nivelul realizat, conform programului de lucru asumat şi declarat în actul adiţional. În limita dotărilor şi competenţelor, aceleaşi cabinete vor avea şi posibilitatea să efectueze investigaţiile paraclinice necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu boli oncologice, în cazul în care aceste investigaţii se pot efectua în regim ambulatoriu, potrivit ghidurilor de practică medicală, avizate de Ministerul Sănătăţii», se mai arată în comunicat.
Totodată, conform documentului aprobat, valoarea punctelor «per capita» şi pe serviciu se menţine în trimestrul IV 2024 la acelaşi nivel ca şi în primele trei trimestre ale anului.
Aceste valori, care constituie baza calculării sumelor ce se cuvin cabinetelor de medicină de familie pentru serviciile efectuate în relaţiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate, sunt:
• pentru punctul «per capita» – 12 lei;
• pentru punctul pe serviciu – 8 lei.
«Prin acelaşi act normativ, de la 1 octombrie se majorează cu 11% valoarea punctului pe serviciu care constituie baza calculării sumelor ce se cuvin cabinetelor de medicină de specialitate clinică în ambulatoriu pentru serviciile efectuate în relaţiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate, respectiv de la 4,5 la 5 lei», afirmă sursa citată.
CNAS mai precizează că pentru medicina dentară, în trimestrul IV 2024, se menţine valoarea sumei orientative/medic specialist/lună la acelaşi nivel ca în primele trei trimestre ale anului.
O altă modificare importantă este că în situaţiile de urgenţă sau în stările potenţial generatoare de situaţii de urgenţă, reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, se aplică o derogare de la prevederile generale ale Contractului-cadru, în sensul că persoanele afectate de aceste situaţii pot beneficia o singură dată de o altă prescripţie medicală pentru perioada acoperită de ultima reţetă eliberată de medicul prescriptor.
«În acest mod, se asigură continuitatea tratamentului bolnavilor cu afecţiuni cronice, dacă situaţia de urgenţă a produs distrugerea prescripţiilor medicale sau a medicamentelor ridicate de pacienţi din farmacie», arată aceeaşi sursă.
Actul normativ mai introduce şi posibilitatea ca furnizorii de dispozitive medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate să poată modifica preţurile de vânzare cu amănuntul şi sumele de închiriere ale dispozitivelor medicale transmise/depuse la contractare o singură dată pe an.
«Prin aceste măsuri iniţiate de CNAS şi Ministerul Sănătăţii venim în întâmpinarea unor nevoi reale ale pacienţilor, cum sunt cele generate de inundaţiile din zona de est a ţării, produse în luna septembrie 2024 şi cele legate de diagnosticarea şi monitorizarea afecţiunilor oncologice», a declarat Valeria Herdea, preşedintele CNAS, citată în comunicat.
CNAS afirmă că pentru transpunerea în practică a noilor prevederi, în următoarea perioadă vor fi efectuate şi modificările corespunzătoare în Normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru.