V. S.

Un comisar al Gărzii de Mediu Prahova a intrat în atenția procurorilor anticorupție, după ce ar fi luat mită 5.000 de lei de la patronul unei firme pe care a controlat-o la începutul acestui an.
Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 24 septembrie 2024, față de Aristide Valentin Turcea, comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Prahova, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Pe de altă parte, arată aceeași sursă, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și cercetarea în stare de libertate a administratorului unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
”În data de 31 ianuarie 2024, în jurul orelor 18.00, inculpatul Turcea Aristide-Valentin, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de comisar al Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Prahova, s-ar fi întâlnit cu inculpatul P.I., pe raza municipiului Ploiești și ar fi primit în mod direct de la acesta suma de 5.000 lei, cu scopul de a nu sancționa contravențional societatea comercială a acestuia, cu privire la depozitarea necorespunzătoare a materialelor reciclabile colectate.
În perioada 29 – 30 ianuarie 2024, inculpatul Turcea Aristide-Valentin, cu ocazia controlului efectuat la punctul de lucru din comuna Blejoi județul Prahova al societății comerciale respective, ar fi constatat săvârșirea contravenției menționate, ocazie cu care ar fi pretins inculpatului P.V. suma de 5.000 lei cu scopul de a nu-i aplica acesteia o sancțiune contravențională cuprinsă între 50.000 lei și 100.000 lei.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Turcea Aristide-Valentin trebuie să respecte o serie de obligații, între care să nu părăsească teritoriul României, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, să nu exercite funcția de comisar al Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Prahova în exercitarea căreia a săvârșit fapta și să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
Inculpatului Turcea Aristide-Valentin i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar pe cauțiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se precizează într-un comunicat de presă al Direcției Naționale Anticorupție.