Nicoleta Dumitrescu

Pe lângă foarte mult exces de zel, de festivism, anii electorali – așa cum este și cel în care ne aflăm- le oferă politicienilor și marea șansă a… revelațiilor. Așa se face că, taman acum, cu puțin înainte ca electoratul să fie chemat la urne, cei care au hotărât ca în dreptul numelui lor să fie trecut și cuvântul candidat devin extraordinar de sclipitori în mai toate domeniile, ca și când ar fi descoperit, într-un interval extrem de scurt, soluții pentru toate problemele care există în aer, în apă, pe pământ.
Este și cazul acelora care își doresc să acceadă la cea mai înaltă funcție în stat, aceea de președinte al României, unii dintre aceștia dând senzația că numai prin simpla lor prezență într-un anumit loc sunt și șanse, așa cum și promit, ca lucrurile să se schimbe în bine. De pildă, mai ieri, unul dintre candidați, liderul liberalilor, a ținut să anunțe faptul că în coaliția de guvernare s-a decis sprijinirea planului ”România produce”, care are ca principal obiectiv reindustrializarea țării, întrucât, cităm, ”industria se poate revigora și poate redeveni un catalizator al economiei, dacă primește sprijinul de care are nevoie”, precizând și că ”proiectul liberal pompează miliarde de euro în economia reală, prin trei programe derulate în următorii ani”.
Adevărul este că nu-i pentru prima oară când politicienii par că devin extraordinar de… sclipitori la minte taman în ani electorali! Mai trist este însă faptul că aceștia par loviți și de amnezie, uitând că unele lucruri, în țărișoara asta, nu mai merg bine tot din cauza mărețelor lor planuri și idei.
Revenind la programul avansat acum, în pregătirea campaniei electorale pentru prezidențiale, când ținta mult dorită este, după se vede, și… revigorarea industriei: oare chiar s-a uitat cum au dispărut de pe harta României, în ultimii 35 de ani, nenumărate fabrici și uzine, unele unicat în Europa?!? Cu certitudine politicienii au uitat de acest lucru, pentru că amenzia bate, cu succes, revelația, însă foștii angajați, unii dintre ei acum pensionari, cu siguranță nu au cum să uite! Asta în contextul în care, pe locul majorității fabricilor în ale căror ziduri s-a intrat, la propriu, cu buldozerul, pentru a fi doborâte la pământ – și Ploieștiul, din păcate, nu face excepție! – acum sunt supermarketuri, pe ale căror rafturi etichetele cu prețuri se modifică de la o zi la alta, după ce, pentru cumpărare, multora dintre alimentele și produsele de bază li se mai adaugă câte 50 de bani – un leu. Și câte alte exemple de planuri extraordinare nu au mai fost puse în aplicare de cei care s-au tot perindat la guvernare, ulterior dovedindu-se că, la final, în loc de succes ideile s-au lăsat cu eșec, având în vedere că, nu-i așa, nu tot ceea ce zboară se poate mânca!
Mai trist este însă faptul că pe cât de amnezici par unii dintre politicieni, considerând, unii dintre ei, că pot inventa inclusiv roata, pe atât de bine le merge! Și asta din cauza faptului că realitatea a demonstrat că politica s-a transformat într-una dintre cele mai profitabile afaceri, dovadă că mulți dintre cei care au vechime în acest domeniu nu o duc tocmai rău tocmai pentru că au promis, așa cum se întâmplă și acum, că dacă ei vor fi aleși în funcțiile pentru care candidează românii o vor duce… bine!