Șoferul a fugit de la locul faptei, dar ulterior a fost prins și reținut

Salvatorii prahoveni au intervenit în seara zilei de marți, 3 septembrie a.c., pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier în localitatea Bucov.
Potrivit informaţiilor primite, prin intermediul Numărului Unic „112”, de către pompieri, un autoturism lovise trei tinere – cu vârstele cuprinse între 18 şi 19 ani -, la faţa locului fiind mobilizate două ambulanțe SMURD, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă (cu medic) și, în sprijin, o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Prahova.
„Odată sosite la fața locului, echipajele de intervenție au constatat faptul că informațiile primite prin apelul de urgență se confirmă, fiind vorba despre trei victime, conștiente, care au primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportate la UPU Ploieşti”, a informat ISU Prahova.
De asemenea, într-un prim comunicat transmis tot marți seara, IPJ Prahova anunța: „La data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii rutieri ploieșteni au fost sesizați că în comuna Bucov, pe strada Nicolae Iorga, a avut loc un accident rutier.
Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a constatat că un conducător auto, în timp ce se deplasa pe respectiva stradă, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu două autoturisme care se aflau parcate, ulterior acroșând trei tinere – două cu vârstele de 18 ani și una de 19 ani -, care se deplasau în calitate de pietoni.
După impact, șoferul ar fi părăsit autoturismul, plecând într-o direcție necunoscută.
Se efectuează cercetări în vederea depistării acestuia și luării măsurilor legale ce se impun”.
Într-o a doua informare emisă ieri de IPJ Prahova, s-a menționat faptul că „în urma activităților desfășurate, bărbatul (care a părăsit autoturismul și a plecat – n.n.), în vârstă de 33 de ani, a fost depistat și se află la sediul unității de poliție, în vederea audierii, urmând să fie luate măsurile legale în consecință”.
După audieri, în urma probatoriului administrat, „față de bănuit a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive”, mai informează poliţia prahoveană, specificând totodată faptul că „în urma testării bărbatului cu aparatul etilotest și cel drugtest, rezultatele au fost negative în ambele situații, acesta figurând în bazele de date cu dreptul de a conduce valabil.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de părăsire a locului accidentului”.