Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) nu a trimis la Poştă deciziile de recalculare a pensiilor, din motive obiective, pentru 170.000 de persoane, acestea urmând să ajungă în luna septembrie, a declarat ieri preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Daniel Baciu, într-o conferinţă de presă organizată la Ministerul Muncii.
„Mai avem şi nişte situaţii obiective la nivelul fiecărei case teritoriale de pensii cu privire la faptul că este vorba de 170.000 de decizii la nivel naţional care încă nu au fost distribuite. Nu au fost efectiv trimise de către colegii mei de la casele de pensii spre Poştă, pentru că din start le-am oprit întrucât avem situaţii în care aceşti pensionari au intrat în sistem în luna august. Ei trebuiau să primească întâi o decizie de pensie, conform Legii 263, şi ulterior vor trebui să primească o decizie de recalculare, conform Legii 360 pe 2023. Avem cereri de recalculare, câteva mii de cereri de recalculare pe fiecare an, unde pensionarii lucrează, fie că lucrează după pensionare, fie că îşi adaugă diverse sporuri cu caracter permanent de data aceasta, nu nepermanent, care au fost prevăzute de Legea 263/2010. Aceste cereri trebuie întâi soluţionate, conform vechii legislaţii, care a fost în vigoare până la 31 august şi după ce vor fi soluţionate, aducându-se numărul total de puncte cu aceste adeverinţe, ulterior va trebui să emitem şi decizii de recalculare conform noii legi”, a spus Daniel Baciu.
De asemenea, acesta a menţionat că există decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în general în zona mineritului, în judeţele Gorj şi Hunedoara. Angajaţii CNPP trebuie să le pună în aplicare, iar în momentul de faţă pensionarii primesc aceste decizii conform deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Numărul total de puncte trebuie actualizat şi după aceea persoanele în cauză urmează să primească decizii de recalculare.
„Acestea sunt nişte cauze obiective pe care vi le-am spus şi în momentul când vom finaliza toate aceste operaţiuni de emitere a tuturor deciziilor şi a tuturor lucrărilor pe care pensionarii le au în diverse stadii, în lucru, ulterior vom emite şi decizia de recalculare”, a adăugat Daniel Baciu.
Întrebat de jurnalişti când ar urma să ajungă la pensionari cele 170.000 de decizii, şeful CNPP a afirmat că se încearcă trimiterea lor în decursul acestei luni, dar depinde de cât de repede va avea la dispoziţie soluţia informatică din partea firmei care asigură mentenanţa sistemului informatic integrat al Casei Naţionale de Pensii Publice.
2.853 de decizii de recalculare vor fi revizuite în cel mai scurt timp
Un număr de 62.600 cereri de revizuire a deciziilor de recalculare a pensiilor au fost depuse la casele teritoriale de pensii, iar 2.853 de decizii urmează a fi revizuite în cel mai scurt timp, respectiv 0,062% din totalul celor trimise pensionarilor, a declarat, tot ieri, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, în cadrul conferinţei de presă. El a subliniat că este vorba de nişte erori materiale care s-au făcut în diverse judeţe în ţară şi care vor fi revizuite astfel încât pensionarii să-şi primească „drepturile corecte, drepturile legale, drepturile legitime” care li se cuvin în baza noii legi a pensiilor, respectiv 360/2023.
În ceea ce priveşte termenul de contestare, preşedintele CNPP a precizat că acesta este foarte clar prevăzut în lege şi este scris şi în decizia de recalculare, fiind de 45 de zile de la momentul în care decizia a fost primită de către pensionar.