V. S.

Ploieștenii nu ar trebui să stea cu teama lipsei încălzirii apartamentelor racordate la sistemul centralizat al municipiului, în sezonul rece 2024/2025.
”Datorită implicării directe a premierului Marcel Ciolacu, am reușit să asigurăm funcționarea sistemului de termoficare pentru sezonul rece 2024-2025. Prin derogarea de la prevederile legii, Ploieștiul și alte localități vor putea garanta împrumuturi pentru operatorii de termie, asigurând astfel achiziția combustibilului necesar pentru a menține căldura în casele oamenilor. Mulțumim premierului pentru sprijinul constant și pentru că pune mereu comunitățile pe primul loc!”, este anunțul făcut, ieri dimineață, de președintele ales al Consiliului Județean Prahova, social-democratul Virgiliu Nanu. Practic, municipiul Ploiești va putea să garanteze un împrumut pe care Termo Ploiești SRL ar urma să îl contracteze pentru asigurarea energiei termice pentru iarna 2024/2025, astfel încât să nu existe sincope în furnizarea căldurii și a apei calde în cele peste 50.000 de apartamente din Ploiești racordate la sistemul centralizat.