Ieri, imnul Champions League s-a auzit pentru prima dată în acest sezon în play-off-ul competiției, care a programat în prima zi patru partide.
Înainte de startul meciurilor, organizatorii au pus imnul pe fiecare dintre cele 4 stadioane: la Lubin, la Malmo, la Herning și la Berna, potrivit Hotnews. „S-a auzit o versiune actualizată, cu accentul pus mai mult pe partea vocală”, a notat CBS Sports.
Deși modificarea nu e majoră, suporterii au reacționat imediat pe rețelele de socializare, criticând decizia: „A murit fotbalul”, „E rău de tot”, „Au schimbat orele, acum și melodia, numai decizii proaste”, „E o versiune mult mai slabă decât originalul”, „Până în 2030 n-o să mai rămână nimic din Liga Campionilor pe care o știam noi…”, „Hai cu Superliga”, „Pare o versiune făcută de un fan ca să evite copyrightul de pe YouTube”, „Sper să fie doar o încercare și să revină la cel obișnuit în grupe”.
Meciurile de ier din play-off-ul UCL au fost: Dinamo Kiev – Salzburg (la Lubin) ; Malmo – Sparta Praga (la Malmo) ; Midtjylland – Slovan Bratislava (la Herning) ; Young Boys – Galatasaray (la Berna)
Imnul UEFA Champions League , intitulat simplu „Liga Campionilor”, este scris de compozitorul englez Tony Britten în 1992 și bazat pe „Preotul Zadok”, al lui George Frideric Handel. Versurile sunt în cele trei limbi oficiale ale UEFA: engleză, franceză și germană. Refrenul este reprezentat de exclamațiile „Die Meister! Die Besten! Les grandes équipes! The champions!”.