F.T.

Potrivit datelor centralizate la nivelul Institutului Național de Statistică (INS), suprafaţa pădurilor din România a crescut cu 3.159 ha în 2023, comparativ cu anul 2022.
„Creşterea se datorează în principal reamenajărilor de păşuni împădurite şi introducerii în fondul forestier a terenurilor degradate şi a terenurilor neîmpădurite, în condiţiile legii (Legea nr. 133/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 – Codul Silvic)”, mai precizeză sursa citată.
De asemenea, tot potrivit INS, volumul de masă lemnoasă recoltată a scăzut cu 5,3%, în anul 2023 faţă de anul 2022. Preocuparea pentru acoperirea cu puieți forestieri a terenurilor degradate a făcut obiectul şi Regiunii de Dezvoltare Sud-Muntenia – în care se află şi Direcţia Silvică Prahova – creşterea înregistrată fiind, în perioada menţionată, de aproximativ 12 la la sută.
De asemenea, reamintim că, în ultimele patru luni ale acestui an, suprafaţa forestieră administrată de către către Direcţia Silvică Prahova a crescut cu 1.742 de hectare, ajungând astfel la 118.437 de hectare în prezent.