Întrucât nu puţine sunt cazurile în care concluzia pompierilor după tragedii în urma cărora case şi alte bunuri sunt făcute scrum este „scurtcircuit electric”, reprezentanțíi ISU Prahova recomandă câteva măsuri ce pot preveni astfel de situaţii.
Astfel, într-un comunicat al salvatorilor prahoveni se menţionează: „Atunci când observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, va trebui să cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. Un scurt circuit poate duce la incendiu. Pentru a preveni aceste defecţiuni, va trebui să acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;
Cele mai multe incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează mai mult electrocasnicele de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.). Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi, provocând în scurt timp un incendiu; Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă un pas sigur către incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o ­descărcare de curent. Tot la capitolul improvizaţii intră şi reparaţiile făcute de către o persoană neautorizată. Fie că este vorba de un prieten, de un vecin bun la toate, diferenţa de tarif nu merită pericolul la care vă expuneţi; Este foarte important să folosiţi ­aparatele electrice şi electrocasnice conform manualului de instrucţiuni. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametrii de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. Nu insistaţi să încarcaţi bateria unui telefon cu un încărcător care devine fierbinte în câteva minute. În cazul aparatelor mari, va trebui să le acordaţi un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul ­funcţionării”.