Giorgiana Radu-Avramescu
Dragul meu, bună seara! Privesc, afară, chipul acestei părți de sfârșit al zilei, ascult tăcerea mormântală și seara chiar eu par a fi. N-o spun cu tristețe. E o identificare asumată. Nu mă căinez! Seara își are farmecul, misterul ei. Chiar dacă poartă haine întunecate. Te lasă să vezi atât cât vrea ea, nu cât ți-ai dori tu. Nu-i poți afla toate tainele. De la un ceas la altul, încă mai rămâne ceva de descoperit în tainicul ei glas, în înfățișarea-i sobră.
Limbajul nopții este unul complex. Vorbește cu aceeași detașare despre dragoste, despre moarte, despre naștere, tandrețe și bocet! Depinde de cel care o ascultă, care o privește, care o simte! Îi poate simți mângâierea caldă, duioasă sau palma de gheață.
Prin versurile tale, eu îi caut tandrețea, declarația de iubire: „Tu ești iubita mea de ieri și mâine/Prefața unui legământ abstract/În care eu am pus sânge și patimi/De la sărutul scris în primul act…Tu nu ești mâinele ce mă pândește/Nici ieri în care poți și tu să cazi/Tu ești cea mai din urmă bună seara/Tu ești eternitatea mea de azi”.
Dragul meu, mărturisirile mele despre iubire n-au profunzimea cuvintelor tale de drag și de dragoste, dar nădăjduiesc să le pot completa cu faptele mele, cu strădania mea pentru amintirea ta, pentru frumosul lăsat în urmă de tine. În ziua de 14 martie 2021, mi-ai lăsat un fel de testament. Vorbe care m-au durut atunci, mai ales gândul la luciditatea cu care te despărțeai de viață. Viață pe care ți-o mai doreai, dar ea se împotrivea să mai fie.
Așa ai scris atunci: „Seara asta pare a altei seri/Oameni ca niște pietre acoperă pietrele mele/Cu care fac poze/Nu pot vorbi ca tine despre pietre/Spui, nu pot vorbi ca tine,/Vino să mă ajuți cu vorbele tale care făceau pietrele din nou/Ba da, despre vulturi vorbește-le ca mine,/Despre vulturi și alte păsări de piatră/Fiindcă asta vei face mult timp/După ce eu voi coborî/Să scot din neantul de bronz al țărânii/Ultima relicvă a neamului meu…Eu sunt schimbarea la față a pietrelor/Spune-le asta cu cuvintele tale/Și ei vor pleca mulțumiți/În serile lor care-s mereu alte seri”.
Nu știu cum le vorbesc oamenilor. Nu știu din ce sunt alcătuite cuvintele mele. Știu doar că aceia care mă ascultă pleacă de aici nu doar mulțumiți, în serile lor care-s mereu alte seri, ci unii chiar lăcrimând și oferindu-mi și o caldă îmbrățișare. Așa cum s-a întâmplat și azi dimineață. Cred că acesta este semnul că le vorbesc așa cum tu mi-ai cerut. Aceasta e declarația mea de iubire pentru tine! În seara asta care sunt chiar eu și-n toate celelalte nopți de singurătate tandră.
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu
