Românii pleacă în city-break în vacanţa de Sfânta Maria, în topul ţărilor spre care s-au făcut cele mai multe rezervări de zboruri în această perioadă fiind Italia, România, Grecia, Marea Britanie şi Franţa, potrivit unei agenţii de turism online.
Conform Vola.ro- citată de Agerpres-, preţul mediu pentru un bilet de avion în august 2024 este de 167 de euro, cu 10% mai ieftin faţă de 2023, când preţul mediu a fost de 185 de euro, iar şederea medie la destinaţie pentru cei care călătoresc între 15 şi 18 august este de 3,49 zile. “În acelaşi timp, merită precizat faptul că august este în mod tradiţional luna de concediu în toată Europa, astfel că, cel mai probabil, zonele cele mai populare vor fi mai aglomerate decât de obicei. Ca alternative, românii s-au orientat şi către destinaţii mai puţin populare în acest sezon: Varşovia, Amsterdam, Munchen, Budapesta”, se precizează într-un comunicat al agenţiei.
Potrivit sursei citate, 88% dintre zborurile înregistrate pe platformă în perioada 15-18 august 2024 sunt cu plecare din România, o dovadă a faptului că românii vor profita de zilele libere pentru a merge într-un scurt sejur.
“La capitolul destinaţii, deloc surprinzător, Italia se află din nou în topul preferinţelor românilor, alături de Grecia, Marea Britanie şi Franţa, state alese frecvent de aceştia pentru petrecerea concediului de vară”, susţin reprezentanţii agenţiei de turism.
Atunci când vine vorba despre oraşele populare pentru un city-break în august, opţiunile românilor sunt: Londra, cu 7,25% din totalul zborurilor, Paris, cu 6,52%, Milano, cu 5,8%, Atena şi Napoli, cu 5,07% fiecare.
Cel mai ieftin bilet cu plecare din România a fost de 83 de euro, pe ruta Bucureşti – Milano, pe când cel mai scump a fost de 810 euro, pe ruta Bucureşti – Billund (n.n- oraș în Danemarca).