V. S.

Violonistul Alexandru Tomescu și chitaristul Dragoș Ilie organizează, printr-un proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, cea de-a doua ediție a cursurilor destinate tinerilor muzicieni de origine română care trăiesc sau care studiază în afara granițelor țării.
Astfel, o nouă ediție a MASTERCLASS „ENESCU EXPERIENCE”- CARAIMAN, EDIȚIA A II-A va avea loc în perioada 8-15 septembrie 2024, la Cabana Caraiman, din Munții Bucegi, cabană care-i aparține renumitului violonist Alexandru Tomescu, după ce acesta a achiziționat-o în urmă cu doi ani.
Organizatorii cursurilor anunță că acestea se adresează tinerilor cu vârsta de peste 16 ani.
”Studiul sub îndrumarea reputaților muzicieni români oferă posibilitatea perfecţionării şi specializării, cu scopul de a studia și asimila lucrări diferite, cu un grad mai mare de dificultate, precum şi studiul operei şi personalităţii marelui muzician român George Enescu și constituie paşi importanţi în reconstruirea identităţii culturale româneşti, a comunităţilor din care provin tinerii muzicieni. Tinerii muzicieni pot deveni adevărați ambasadori ai muzicii clasice și ai patrimoniului național și pot fi motivați să promoveze valorile culturale și patrimoniul în afara graniţelor. Promovarea culturii şi valorilor româneşti prin arta muzicală de excepţie, dobândită în urma cursurilor de excelenţă, dobândirea unor cunoștințe solide și încrederea de a aborda programe muzicale complexe, care au ca rezultat oferirea către public a unor prestații artistice excepționale”, se arată într-un anunț făcut de organizatori.
Participanţii vor beneficia de studiul operei şi personalităţii marelui artist român George Enescu, Johann Sebastian Bach și descoperirea şi aprofundarea valorilor operei studiate, stimularea creativităţii; studiu în grup şi individual – personalizat, pentru dezvoltarea tehnicilor şi abilităţilor interpretative; studiu individual şi în grup pentru dezvoltarea personalităţii artistice – controlul emoţiilor, concentrarea mentală, coaching pentru pregătirea fizică, postură şi atitudinea scenică; studiu în grup – Tehnici de creare şi promovare a brandului personal, Marketing Cultural; susținerea Concertului final cu public, împreună cu lectorii profesori; diplomă de absolvire.
Vor fi selectați trei participanți pentru vioară și alți trei pentru chitară clasică, cu precizarea că în privința vârstei acestora se pot admite și excepții.
Organizatorii le oferă participanţilor cazare – camere spațiul comun, trei mese /zi, cursuri Master Class, locaţii studiu şi repetiţii, locaţie concert final, iar eventualele cheltuieli suplimentare vor fi suportate de către participanți.
Înscriere
Pentru înscriere sunt necesare următoarele documente:
• o scurtă prezentare biografică;
• o fotografie;
• repertoriul propus pentru VIOARĂ: o lucrare de George Enescu şi 2 lucrări la alegere;
• repertoriul propus pentru CHITARĂ CLASICĂ: o lucrare Preludiu dintr-o suită de Johann Sebastian Bach şi 2 lucrări la alegere;
• declaraţie privind apartenența la identitatea culturală românească – se va completa la sosire;
• link youtube.com cu o piesă reprezentativă interpretată live în ultimele 6 luni;
• pentru participanţii minori – acordul părinţilor/reprezentanţilor legali sau însoţitor legal.
Cererea de înscriere va fi trimisă până la data de 1 septembrie 2024, ora 22:00, la adresa de email:
cabanacaraiman@gmail.com.
Selecția candidaților se va face între 2-4 septembrie 2024, iar rezultatele vor fi comunicate la data de 5 septembrie 2024, pe site-ul www.rememberenescu.ro și pe paginile Facebook: alexandru.tomescu.official și dragosilie_guitar.

Sursa foto: Facebook/Alexandru Tomescu