Acest sfânt a trăit în zilele împăratului Maximian. Plecând spre părtile Răsăritului, îndreptându-se împotriva puterii perșilor care intraseră în hotarele romanilor, chemând pe Hristos în ajutor și înduplecând și pe ceilalți ostași ca să-i fie în ajutor, înfrânseră pe perși. Astfel, biruind pe vrajmași, a întors pe însoțitorii lui la credința în Hristos. Fiind însă pârât el cu ai lui, a fost adus înaintea voievodului Antioh ca un vinovat și întins pe un pat de fier încins cu foc, iar ostașilor ce erau cu dânsul li s-au băgat mâinile în cătușe. După aceea rândui Antioh alți o mie de ostași să-i scoată din hotarele țării. Dar și pe aceștia, învățându-i sfântul, îi întoarse la credința în Hristos. Antioh a poruncit să li se taie capetele cu sabia.