Sfântul Ioan Iacob Hozevitul s-a născut pe 23 iulie 1913, în comuna Crăiniceni din județul Botoșani și a primit la botez numele Ilie. A rămas orfan de mic de amândoi părinții și a fost crescut de bunică. A urmat primii ani de școală în satul natal, apoi gimnaziul la Lipcani (Hotin) și liceul la Cozmeni-Cernăuți.
A fost primit cu multă dragoste în viața monahală de starețul Nicodim Munteanu, viitorul mitropolit al Moldovei și apoi al doilea patriarh al României. După satisfacerea stagiului militar, a devenit bibliotecarul Mănăstirii Neamț, iar apoi a predat literatură română la seminarul de aici. La 8 aprilie 1936, noul stareț, arhimandritul Valerie Moglan (viitor arhiereu vicar la Iași), l-a tuns în monahism, primind potrivit pravilei călugărești un nou nume, cel de Ioan. Naș și părinte duhovnicesc i-a fost ieromonahul Ioachim Spatarul, egumenul schitului Pocrov, unul din cunoscuții călugări moldoveni cu viață îmbunătățită.
În noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, împreună cu ucenicul său Ioanichie, a intrat în obștea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Hozevei. În vara urmĂtoare se retrage într-o peșteră, numită Chilia Sfânta Ana, care ținea de Mănăstirea „Sf. Gheorghe Hozevitul“. Aici și-a petrecut ultimii ani, ducând o viață foarte aspră. Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a trecut la cele veșnice pe 5 august 1960, la vârsta de 47 de ani. A fost înmormântat de Amfilohie, egumenul Mănăstirii Sfântul Gheorghe, în peștera care-l găzduise în ultimii ani de viață.
Dezgropat două decenii mai târziu, s-a constatat cu uimire că trupul său nu putrezise, păstrându-se intact. Ținând seama de toate acestea, Sfântul Sinod al Bisericii noastre l-a canonizat în ședința din 20 iunie 1992, cu data de prăznuire în calendar pe 5 august.
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a scris o seamă de poeme adunate într-o culegere intitulată „Hrana duhovnicească”, tiparită, în conditii grafice modeste, aproape precare, de către ucenicul său, părintele Ioanichie Pârâială.
