Peste 3.600 de firme au intrat în insolvență în prima jumătate a anului 2024, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unei analize transmise ieri StartupCafe.ro.
Dintre cele peste 3.600 de firme ce au intrat în insolvență în primele 6 luni ale anului, 72 sunt de impact, cu active de peste 1 milion EUR. În prima jumătate a anului trecut, 33 de companii de impact au intrat în insolvență, potrivit CITR.
„E important să înțelegem că aceste companii de impact au o contribuție majoră în economia noastră, și pentru a le putea ajuta, trebuie sa înțelegem cauzele pentru care au ajuns în dificultate și să ne asiguram că, atât mecanismele, cât și mentalitatea cu care le abordăm sunt cele potrivite. Echipa CITR a identificat cinci factori principali care au contribuit la declinul companiilor de impact, începând cu problemele de lichiditate și creșterea costurilor operaționale care au dus la creșterea datoriilor, scăderea cererii și a vânzărilor precum și decizii de management neprofitabile”, declară Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.
Potrivit CITR, companiile de impact au intrat în insolvență din cauza: • Problemelor de lichiditate: majoritatea companiilor au intrat în insolvență din cauza problemelor de lichiditate. În special, întreprinderile mici și mijlocii s-au confruntat cu dificultăți în gestionarea fluxului de numerar, fiind incapabile să-și acopere obligațiile financiare pe termen scurt; • Creșterii costurilor operaționale: creșterea costurilor cu materiile prime și energia a afectat semnificativ marjele de profit ale companiilor, ducând la incapacitatea acestora de a-și plăti creditorii. Sectoarele cele mai afectate au fost cele de producție și construcții; • Datoriilor acumulate: acumularea datoriilor pe termen lung și incapacitatea de a le restructura în mod eficient reprezintă un alt factor major. Numeroase companii nu au reușit să-și renegocieze termenele de plată sau să obțină finanțare suplimentară pentru a-și susține activitatea; • Scăderii vânzărilor și a cererii: scăderea cererii pe piața internă și internațională a dus la o diminuare semnificativă a veniturilor pentru unele companii, în special în sectorul comerțului. Aceasta a fost accentuată de inflație și de incertitudinea economică generală; • Deciziilor de management: deciziile de management inadecvate și lipsa unui plan de afaceri robust au fost, de asemenea, factori care au contribuit la insolvența unor companii. Lipsa unei strategii clare de gestionare a crizelor și de prevenire a materializării riscurilor a fost evidentă în multe cazuri analizate.
CITR a realizat o analiză sectorială a tuturor companiilor care au intrat în insolvență în primul semestru al acestui an, ce oferă o perspectivă asupra provocărilor din fiecare domeniu dar și pentru sprijini companiile în realizarea unor strategii de restructurare adecvate: Comerț cu ridicata și cu amănuntul: 26% din totalul insolventelor a fost reprezentat de sectorul comerțului, afectat de schimbările din comportamentul consumatorilor, influențate de inflație și creșterea costurilor de trai; Construcții -20% ;Industria prelucrătoare- 12% ;Transport și depozitare: 10% ; Hoteluri și restaurant-7%
Regiunile care ce au înregistrat cel mai mare număr de insolvențe sunt București cu aproximativ 574 companii, Bihor cu aproximativ 257 companii și Cluj cu aproximativ 215 companii.