Săptămâna trecută, la Ploiești au avut loc cea de-a XVI-a ediție a Cupei Săgeata Înaripată și Campionatul Național pe Echipe la patinaj viteză, probele desfășurându-se pe pista de role din parcul sălii Olimpia.
La aceste competiții au participat 132 de sportivi din 5 cluburi din țară, 4 din Brașov (Corona, CSM, CSU, I Talent) și CS Petrolul din Ploiești (antrenori: Opincariu Ion și Zărnescu Dorin).
Aceste întreceri au reprezentat un foarte bun prilej pentru verificarea sportivilor înaintea Campionatului de Sprint din 10 august și a Campionatului pe Probe și Poliatlon din 17-18 august, ambele de la Brașov. Rezultatele obținute de către sportivii de la CS Petrolul au fost promițătoare, echipa clasându-se pe locul 2 la general. La individual au fost 5 locuri întâi obținute de: Luca Șerban – juniori B, Irina Felea – juniori C, Soraya Gabriela Găinușă – juniori D1, Amalia Popa – juniori E1 și Atanasia Felea – juniori F2.
De asemenea, au fost obținute 5 locuri 2 : Teodora Pârvu – juniori A, Eufimia Felea – juniori D1, Călin Radu – juniori D1, Matei Mincu – juniori E2, Ioan Felea – juniori F2 și 7 locuri lll prin: Maia Maria Morarescu – juniori B, Ștefan Vasile Basarabeanu – juniori C, Andreea Merlan – juniori D2, Vasile Terente – juniori D2, Darius Vintilă – juniori D1, Teodora Felea – juniori E1, Efrem Soare – juniori E1 și Ana Mocanu – juniori F1.