F.T.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru ­Situații de Urgență (ISU) « Șerban Cantacuzino» ­Prahova, ieri dimineață, modulul național specializat de stins incendii de pădure – din care fac parte și doi salvatori din cadrul instituției: plt.adj. Alin Florin Râșnoveanu și plt.adj. Constantin Filip – acționa, ieri dimineață, în sprijinul pompierilor eleni, în zonele puternic afectate de arderile necontrolate de vegetație uscată și pădure.
«Pe fondul temperaturilor ridicate, a lipsei precipitațiilor, a umidității reduse și a vitezei vântului, incendiile s-au dezvoltat cu repeziciune, afectând suprafețe considerabile. Focarele, care se întind pe mai mulți kilometri pătrați, s-au apropiat de zonele rezidențiale, iar, în unele situații, incendiile au cuprins și locuințe. Având în vedere riscul existent, autoritățile elene au dispus măsura evacuării zonelor locuite care erau în proximitate sau pe direcția de propagare a flăcărilor și a fumului», se menționează în informarea ISU Prahova.

Potrivit aceleiași surse, misiunile pompierilor români au constat în protejarea și stingerea locuințelor, precum și în limitarea incendiilor de vegetație, salvatorii români acționând neîntrerupt, pe toată durata nopții de duminică spre luni (11/12 august) cu trei mașini de stingere incendii de pădure, o mașină de stingere de mare capacitate – 10.000 litri de apă, precum și o cisternă de 30.000 de litri. (Foto-IGSU)