Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că nominalizarea pentru postul de comisar european din partea României se va face după ce se vor încheia negocierile privind împărţirea portofoliilor din cadrul noului Executiv comunitar, potrivit Agerpres. „E un proces de negociere. Eu nu negociez cu preşedinta Comisiei probleme de deficit în conjunctura nominalizării comisarului european. În acest moment, normal, vorbesc şi cu ceilalţi lideri politici, încercăm să negociem cel mai bun portofoliu şi cel mai reprezentativ pentru România. Sunt mai multe propuneri. Preşedinta Comisiei nu face acest lucru numai cu România, face cu toţi prim-miniştrii din Uniunea Europeană şi e un demers mai lung, pe care o să-l finalizăm la un moment dat”, a explicat Ciolacu, întrebat de jurnalişti când va face România nominalizarea pentru postul de comisar european şi care va fi propunerea venită din partea ţării noastre.
Potrivit prim-ministrului, România va face nominalizarea pentru postul de comisar european atunci când va fi mulţumită cu portofoliul pe care îl va ocupa.
Marcel Ciolacu nu a exclus varianta nominalizării unei femei: „Este posibil acest lucru, preşedinta Comisiei a cerut de la început, vom avea negocieri. Dacă pentru un anumit portofoliu cea mai potrivită persoană este o femeie, atunci vom nominaliza o femeie, dacă pentru un anumit portofoliu este cel mai potrivit un bărbat, vom nominaliza un bărbat. Asta încerc să explic, contează foarte mult domeniul pe care o să-l reprezentăm prin comisarul României în cadrul Comisiei Europene”.
Liderul social-democraţilor s-a arătat deranjat de remarcile unui jurnalist, potrivit cărora, în contextul anunţului privind candidatura sa la prezidenţiale, nefinalizarea negocierilor pentru postul de comisar european ar arăta că „nu se poate impune pe plan extern”.
„Vorbiţi serios? Vă întreb şi eu, vorbiţi serios? Cum adică nu mă pot impune? Eu încerc să ies din logica tâmpită în care s-a jucat zeci de ani de zile, la fel ca şi Sorin Grindeanu în zona de Transporturi, şi dumneavoastră mă judecaţi că e o slăbiciune că eu negociez şi vreau să găsesc cea mai bună persoană care să reprezinte România. Iertaţi-mă, cred că datoria mea faţă de români este să obţin cel mai bun portofoliu pentru România, persoanele, întotdeauna, sunt un lucru secundar. Avem soluţii pentru toate cele 27 (portofolii), până acum”, a transmis Ciolacu. El a menţionat că a avut şi joi dimineaţă o discuţie cu preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, privind negocierile referitoare la portofoliul României în cadrul Comisiei Europene.