F.T.

Au demarat, la iniţiativa Gărzii Forestiere Ploieşti, acţiunile de control şi implicit de sancționare a persoanelor care hrănesc și fotografiază urșii de pe Transfăgărășan.
În acest context, reprezentanţii instituţiei ploieştene, împreună cu angajaţi ai Ocolului Silvic Vidraru şi ai poliţiei din Argeş, au aplicat deja trei amenzi, în valoare de 1.500 de lei fiecare, pentru hrănirea neautorizată a urșilor, informează site-ul Forestmania. Aceeaşi sursă mai avertizează asupra faptului că astfel de acțiuni se vor intensifica în perioada următoare pentru a preveni activitățile care pun în pericol siguranța publică, iar personalul implicat în activităţile de supraveghere va patrula în mașini neinscripționate. Totodată, Garda Forestieră Naţională recomandă tuturor cetățenilor respectarea legislației în vigoare, în care este stipulat și faptul că „În scopul gestionării durabile a faunei de interes cinegetic se interzic: hrănirea complementară a vânatului, cu încălcarea reglementărilor în vigoare; deranjarea exemplarelor de faună de interes cinegetic în scopul fotografierii sau filmării, în afara traseelor turistice sau a căilor de comunicaţie.”
(Sursa foto: Garda Forestieră Naţională)