Potrivit reprezentanților Bibliotecii Județene ”Nicolae Iorga” Ploiești, începând de ieri, copiii au la dispoziție o nouă activitate, oferită în mod gratuit, în cadrul căreia își pot dezvolta creativitatea, petrecând într-un mod util și plăcut timpul liber.
Este vorba despre Atelierul de modelare în plastilină, desfășurat la început de săptămână, în intervalul orar 9.00-10.00.
Se pot înscrie copii cu vârsta între 4 și 9 ani, prin intermediul https://biblioteca-judeteana-nicolae-iorga-ph.webnode.ro/, după cum se vede în imaginea alăturată, copiii prezenți la primul curs de acest gen organizat la bibliotecă, pe perioada vacanței de vară, fiind extrem de încântați că încă de la prima participare la acest atelier au reușit să transforme o bucată de plastilină în rachete sau melci cu cochilia în spate.