N. D.

Dintre cele 73 de instituții de cultură de la nivel național care funcționează în subordinea autorităților locale, pentru care, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a decis, în ședința de acum două zile, alocarea sumei de 308.442.366,24 de lei, două sunt din Prahova, respectiv din Ploiești. Este vorba despre Teatrul ”Toma Caragiu” și Filarmonica ”Paul Constantinescu”, prin această infuzie de bani de la bugetul de stat ministerul menționat dorind să vină în sprijinul unităților administrativ-teritoriale pentru care dezvoltarea infrastructurii culturale este foarte importantă, dar care nu au capacitatea financiară de a susține toate cheltuielile legate de asigurarea funcționării instituțiilor, dar și de continuarea investițiilor. Așa cum se precizează în hotărârea ce a vizat alocarea sumei menționate, publicată și în Monitorul Oficial pe data de 28 august a.c, sumele repartizate de la bugetul de stat către primării vor fi utilizate exclusiv pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea autorităților administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale din județe. Așa cum se arată în hotărâre, pentru Teatrul ”Toma Caragiu” a fost alocată suma de 6.826.606,59 de lei, iar filarmonicii – 7.278.578,65 lei.