F. T.

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Prahova s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de „capturarea sau uciderea speciilor de faună sălbatică”, în urma apariției pe o rețea de socializare a unei fotografii care ilustra o pasăre răpitoare moartă (uliu), agățată cu o sfoară de gardul unui imobil din comuna Bucov.
„În urma cercetărilor efectuate de către polițiști, a fost identificat un bărbat în vârstă de 69 de ani, din comuna Bucov, în posesia căruia se afla cadavrul păsării, din cercetări reieșind faptul că acesta a găsit pasărea în curtea sa, având intenția de a o păstra”, informează IPJ Prahova.
Cadavrul a fost ridicat și dus la sediul Asociaţiei Judeţene a Pescarilor şi Vânătorilor Sportivi (A.J.V.P.S) Prahova, urmând a se stabili cauza morții păsării, polițiștii continuând cercetările în vederea stabilirii situației cu exactitate și luării măsurilor legale ce se impun.