F. T.

IPJ Prahova informează că „în urma mai multor activități investigativ-operative”, a fost prins bărbatul care și-ar fi înjungiat fratele în seara zilei de luni, 26 august a.c.
Acesta a fost condus la sediul unității de poliție în vederea audierii, urmând ca față de acesta să fie luate măsurile legale care se impun.
Reamintim că în ziua de 26 august a.c., în jurul orei 19.00, oamenii legii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești au fost sesizați că un tânăr a fost agresat de către o persoană, fiind înjunghiat. În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, în zona Gării de Sud Ploiești, iar din primele verificări au stabilit faptul că între doi bărbați de 19, respectiv 33 de ani, frați, ar fi izbucnit un conflict spontan, care a degenerat, aceștia lovindu-se reciproc.
Ulterior, bărbatul de 33 de ani l-ar fi lovit pe celălalt, o singură dată, cu un obiect tăietor-înțepător în zona spatelui, după care a fugit într-o direcție necunoscută.
Tânărului i-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
În cauză a fost deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „lovire sau alte violențe”.