Reprezentanții SGU Ploiești au anunțat că, de la începutul lunii viitoare, se va relua una dintre inițiativele luate de către conducerea societății, respectiv aceea privind acordarea de audiențe ploieștenilor chiar în cartierele în care aceștia locuiesc. În acest context, reprezentanții societății aflate în subordinea legislativului local au ținut să menționeze: ”Audiențele directorului general al SGU Ploiești revin în cartiere.
În data de 5 septembrie, ora 12.00, echipa SGU Ploiești va fi prezentă în Cartierul Malu Roşu (zona pieței), pentru a discuta cu cetățenii și pentru a afla problemele existente direct de la aceștia. Astfel, din luna septembrie, reluăm organizarea audiențelor mai aproape de ploieșteni, directorul general al SU Ploieşti, Dragoş Măchiţescu, urmând a fi prezent o zi pe săptămână în cartierele oraşului, pentru a asculta sesizările și a identifica modalități de remediere a situațiilor prezentate, în cel mai scurt timp posibil. Reamintim că audienţele acordate de directorul general la sediul societăţii
se vor desfășura, în continuare, în prima şi a treia zi de miercuri din fiecare lună, la ora 12.00”.