Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a eliberat, online, prin intermediul platformei epay.ancpi.ro, 1.272.065 de documente, în primele şapte luni ale anului 2024.
Potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară – citat de Agerpres- în perioada similară a anului trecut, ANCPI a eliberat online 1.145.808 extrase de carte funciară pentru informare şi 130.285 de extrase din planul cadastral, pe ortofotoplan.
Documentele eliberate online de ANCPI, fără semnătură olografă, sunt recunoscute de instituţiile administraţiei locale şi centrale, bănci, avocaţi, notari, precizează sursa citată.
“În luna iulie 2024, ANCPI, instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a furnizat, online, prin intermediul platformei epay.ancpi.ro, 161.753 de extrase de carte funciară pentru informare şi 23.638 de extrase din planul cadastral, pe ortofotoplan. În luna precedentă, ANCPI a eliberat online 130.737 extrase de carte funciară pentru informare şi 19.740 extrase din planul cadastral, pe ortofotoplan”, se arată în comunicat.
Totodată, în cea de-a şaptea lună a anului 2024, pe platforma epay.ancpi.ro şi-au făcut cont 7.687 de utilizatori noi şi au fost înregistrate 132.917 de comenzi online.
“Preţul unui extras de carte funciară pentru informare eliberat online, prin intermediul platformei epay.ancpi.ro, este de 20 de lei, în condiţiile în care la ghişeele oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară costul este de 25 de lei. Dacă documentul solicitat este disponibil în format electronic, va putea fi descărcat din contul creat de utilizator în câteva minute. În cazul în care extrasul nu a fost convertit în format electronic, timpul de aşteptare este de cel mult două zile lucrătoare. Preţul unui extras din planul cadastral, pe ortofotoplan eliberat online, prin intermediul platformei epay.ancpi.ro, este de 15 lei”, se precizează în comunicat.
Platforma este gestionată de ANCPI şi poate fi utilizată atât de persoane fizice, cât şi juridice. Comenzile sunt plasate online, iar plata poate fi efectuată cu un card bancar.
“În prezent, numărul proprietăţilor înregistrate în sistemul informatic integrat de cadastru şi carte funciară este de peste 24,1 milioane. Astfel, extrasele de carte funciară solicitate pentru aceste proprietăţi vor putea fi descărcate de către utilizatorii platformei epay.ancpi.ro în cel mai scurt timp”, se mai menţionează în comunicat.