Afecţiunile din sfera patologiei reumatice nu mai sunt specifice doar persoanelor în vârstă, înregistrându-se o scădere a mediei de vârstă a pacienţilor care prezintă deja simptome de patologie degenerativă la nivelul aparatului locomotor, determinate mai ales de sedentarism, potrivit medicului reumatolog de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) „Sf. Pantelimon” Focşani, Cristina Tătaru, citat de Agerpres. „Afecţiunile din sfera patologiei reumatice nu mai sunt specifice doar persoanelor în vârstă. Astfel, în ceea ce priveşte boala degenerativă din patologia reumatică, se înregistrează o scădere a mediei de vârstă a pacienţilor care deja prezintă simptome de patologie degenerativă la nivelul aparatului locomotor. Sunt destui factori pe care îi putem identifica, în primul rând, modificarea stilului de viaţă, a profilului de activitate profesională, care, de departe, nu mai este cel de acum 20 -30 de ani. Sunt foarte mulţi tineri cu o activitate profesională statică, din domeniu IT de obicei, tineri care stau ore în şir în şezut, la birou, în faţa unui calculator şi care dezvoltă de timpuriu boală degenerativă la nivelul articulaţiilor, mai frecvent la nivelul articulaţiilor coloanei vertebrale. De obicei aceştia se prezintă la noi cu simptomatologie de sciatică sau lumbago, durere lombară cronică, care, de multe ori necesită investigaţii suplimentare pentru a exclude şi o patologie de tip inflamator la acest nivel. Pentru că vorbim despre pacienţi tineri, sub vârsta de 30 de ani, chiar şi de 18- 19 ani care se prezintă la noi cu astfel de simptomatologie. Ţine de stilul de viaţă, însă şi cei care practică sportul regulat pot suferi traumatisme mai mici sau mai mari care, în timp, pot declanşa o patologie de tip degenerativ la un anumit segment articular, mai devreme decât ne arată statistica”, a declarat, pentru AGERPRES, medicul Cristina Tătaru.
Nici copiii sau adolescenţii nu mai sunt scutiţi astăzi de această patologie degenerativă, în principal din cauza sedentarismului şi a posturii viciate. „Copiii şi adolescenţii care stau cu orele în faţa calculatorului prezintă acelaşi factor de risc de a dezvolta de timpuriu patologie degenerativă, deci de a grăbi procesul asta de îmbătrânire a aparatului locomotor. Pentru că sedentarismul atrage scăderea tonusului muscular, statul în şezut exercită o presiune constantă şi prelungită la nivelul lombar şi atunci discurile intervertebrale vor suferi microfisuri mai devreme decât ne-am aştepta. Postura vicioasă duce la tulburări de statică a coloanei, la o accentuare a unei scolioze, a unei cifoze, musculatura paravertebrală suferă, nu mai are acelaşi tonus şi pot apărea contracturi musculare paravertebrale dureroase”, a spus Cristina Tătaru. Patologia degenerativă a aparatului locomotor rămâne una dintre puţinele patologii în care tratamentul nu asigură vindecarea, ci doar ameliorarea simptomatologiei. Iar prevenţia înseamnă în primul rând schimbarea stilului de viaţă.
„Patologia degenerativă pe aparatul locomotor, din păcate, nu are vindecare. Vorbim de boala artrozică, atât la nivelul coloanei, cât şi la nivelul articulaţiilor, care, din păcate, odată iniţiată, ne va însoţi pe tot parcursul vieţii. Trebuie să învăţăm să trăim cumva în simbioză cu această patologie. Prevenţia înseamnă schimbarea stilului de viaţă. Pe primul loc, şi în prevenţie, dar şi în tratament, indiferent de stadiul bolii artrozice, rămâne exerciţiul fizic sau măcar un echilibru între exerciţiul fizic şi activitatea statică. Deşi ştiinţa evoluează, iar pe patologia autoimună a evoluat foarte mult, pentru reumatologi este mult mai simplu la momentul actual să managerieze o boală de tip autoimun decât boala artrozică. Pentru boala artrozică a existat şi există un mare interes la nivel mondial, sunt foarte multe studii, dar în ceea ce priveşte tratamentul nu s-a descoperit niciun medicament care să asigure vindecarea, de multe ori nici măcar o ameliorare foarte mare a simptomatologiei. Din punct de vedere al terapiilor medicamentoase, aveam antiinflamatoarele nestoroidiene care nu trebuie folosite abuziv, ci în cure scurte, în funcţie de intensitatea simptomelor pacientului. Mai avem şi antialgicele, care, la fel, au indicaţie la nevoie, pe perioade scurte de timp, pentru a asigura un confort al vieţii. Pot fi administrate şi suplimente pentru articulaţii, dar (…) curele sunt lungi, pentru că nu vorbim de medicamente cu acţiune imediată. Sunt pacienţi la care au un efect benefic, care simt un beneficiu real, dar asta depinde şi de gradul artrozei, de cât de afectate sunt articulaţiile”, a explicat medicul reumatolog.
Iar tratamentul bolii artrozice trebuie asociat întotdeauna cu partea de kinetoterapie şi masaj. „Sunt terapii care aparţin medicului de recuperare sau reabilitare medicală, kinetoterapeutului. De multe ori, cu asta ar trebui să începem, mai ales dacă vorbim de vârste tinere şi abia mai apoi să apelăm la o medicaţie de tip antiinflamator, analgezic. Aceste terapii pot aduce un beneficiu real pacientului, inclusiv la vârste înaintate. Pentru că exerciţiul fizic va aduce întotdeauna o îmbunătăţire a tonusului muscular. Cu cât ai mai puţină masă musculară, cu atât şansele de a te mobiliza şi a avea o independenţă fizică scad. Suntem un popor destul de puţin educat în această privinţă, dar în ultimii ani am observat mulţi tineri, dar şi adulţi tineri, care s-au îndreptat către această parte de exerciţiu fizic făcut în mod regulat. Dar exerciţiul trebuie făcut cu moderaţie, sub atenţia unui profesionist. (…) E nevoie să alternăm mişcarea cu repausul. Când e vorba de copii, cred că părinţii au un rol important, iar după o anumită vârstă trebuie să ne educăm singuri. Astăzi, internetul este plin de tot felul de tutoriale, inclusiv pentru cei care nu sunt foarte dornici să părăsească locuinţa pentru a face exerciţiu, de exemplu, iar mersul pe jos rămâne cel mai la îndemână exerciţiu”, a subliniat medicul.
O mare parte dintre pacienţi afectaţi de boala artrozică degenerativă ajung să aibă indicaţie pentru protezare, dar rezultatul post-operatoriu depinde în mare măsură de momentul în care se ia efectiv decizia protezării. „Peste 20% dintre pacienţi ajung să aibă indicaţie chirurgicală. În unele cazuri, în boala degenerativă la nivelul articulaţiilor mari, protezarea rămâne soluţia ideală şi finală. Problema este cu momentul protezării. Pentru că foarte mulţi pacienţi sunt încă reticenţi când sunt orientaţi către ortoped în vederea stabilirii necesităţii artroplastiei, fie de şold, fie de genunchi, din multe motive. Fie pentru că sunt singuri, fie nu au acces la o secţie de recuperare sau pur şi simplu de frica de intervenţie chirurgicală. Dar dacă aceste proteze se pun tardiv, rezultatele post-operatorii nu vor fi la nivelul aşteptărilor pacientului. Pentru că o articulaţie afectată de artroză ajunsă într-un stadiu foarte avansat atrage după ea foarte multe modificări, inclusiv slăbiciune musculară. Iar post-operator este destul de greu să recuperezi ceea ce ai pierdut în mai mulţi ani. Protezarea oferă însă posibilitatea unei vieţi cu o calitate net îmbunătăţită, chiar şi independenţă fizică”, a fost de părere medicul.
