Federația Română de Handbal organizează, împreună cu Asociația Județeană de Handbal Prahova și Primăria Municipiului Ploiești, Trofeul Carpați NIRO Juniori masculin, la Ploiești!
Se anunță un eveniment de excepție, un turneu internațional de handbal masculin, la nivel de juniori, în perioada 27-29 iulie 2024, la Sala Sporturilor Olimpia, Ploiești.
Echipe participante sunt Naționalele României, Israelului, Danemarcei și Serbiei, nume importante, cu tradiție, în handbalul european.
„Ne dorim să umplem Sala Sporturilor Olimpia cu energie și pasiune! Invităm toți părinții, suporterii și locuitorii să fie alături de noi pentru a susține echipele și pentru a crea o atmosferă de neuitat!
Haideți să ne bucurăm împreună de spectacolul handbalului și să arătăm lumii întregi ce înseamnă adevăratul spirit sportiv românesc!”, acesta este mesajul organizatorilor pentru iubitorii sportului, care nu trebuie să rateze prilejul de a vedea la lucru viitorul handbalului european.