N.Dumitrescu

După rezolvarea celor 1.882 de contestații depuse în Prahova, după aflarea primelor rezultate de la Bacalaureat, au mai fost înregistrate încă două medii maxime, față de una anunțată inițial. Astfel că, odată cu publicarea rezultatelor finale pentru sesiunea de vară 2024, de către Ministerul Educației, la finalul săptămânii trecute, în județul nostru s-au înregistrat trei medii de zece, crescând și rata de promovabilitate- 84%, față de 82,6% cât fusese anunțată pe 8 iulie a.c. Cele două medii de zece înregistrate după rezolvarea contestațiilor au fost obținute de un candidat de la Colegiul Național ”I.L. Caragiale” Ploiești, care a solicitat recorectarea lucrării la matematică, la care inițial a avut nota 9,75, respectiv de un candidat de la Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu” din Câmpina, care a solicitat recorectarea lucrării de la proba de istorie, pentru care primise inițial nota 9,95. La această sesiune, în Prahova s-au înscris 5.543 de candidați, dintre care 128 nu s-au prezentat, iar un candidat a fost eliminat din examen, în dreptul a 4.304 candidați fiind trecut termenul ”Reușit”. În ceea ce privește mediile înregistrate la această sesiune, acestea au fost următoarele: 35 de candidați au obținut note între 5 și 5,49; 142 de candidați – între 5,5 și 5,98; 341 candidați – între 6 și 6,49; 351 de candidați – între 6,5 și 6,99; 393 de candidați – între 7 și 7,49; 452 candidați – între 7,5-7,99; 561 de candidați – între 8 și 8,49; 683 de candidați – între 8,5 și 8,99; 944 candidați – între 9 și 9,49; 576 de candidați – între 9,5 și 9,99.
Așa cum a mai anunțat Ministerul Educației, la nivel național, în urma soluționării celor 51.373 de contestații, rata de succes în sesiunea iunie – iulie 2024 a crescut cu 1,8% pe ansamblul tuturor promoțiilor: de la 76,4% la 78,2%, iar comparativ cu procentele din sesiunile iunie – iulie din ultimii doi ani (75% – 2023 și 75,2% – 2022), se remarcă un progres de 3%. Astfel că, după soluționarea contestațiilor depuse s-au înregistrat 101.725 de candidați promovați, cu 2.354 de candidați mai mult față de rezultatele inițiale (99.371 de candidați). Astfel, din totalul celor 130.041 de candidați prezenți (116.698 din promoția curentă și 13.343 din promoțiile anterioare) au promovat 97.066 de candidați din promoția curentă (83,2%), respectiv 4.659 din promoțiile anterioare (34,9%). Rata de promovare (toți candidații) se situează la 78,2%. Au fost declarați respinși 28.213 candidați. Cei mai mulți candidați (18.852 – toate promoțiile) au obținut medii situate pe segmentul 9 – 9.49, iar 59 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10. A doua sesiune de examen din acest an se va desfășura în perioada 8 – 30 august, fiind precedată de etapa de înscriere (15 – 22 iulie), astfel că mai au o șansă de a promova Examenul Maturității în acest an și cei 1.110 de candidați respinși din Prahova, la sesiunea din vară.