N. Dumitrescu

Sub genericul ”Despre căldură la iarnă și ce e de făcut”, primarul ales al Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a venit, ieri, cu un răspuns la solicitarea făcută de către edilul în funcție, Andrei Volosevici, de a prezenta pașii necesari astfel încât ploieștenii să nu aibă de suferit la iarnă, din cauza lipsei căldurii din apartamente. Astfel, pe pagina sa de facebook, el a făcut publice punctele sale de vedere pe tema încălzirii orașului în următorul sezon rece. Astfel, cerându-le reprezentanților actualei administrații ”să nu se mai lamenteze și să nu mai submineze credibilitatea primăriei, care e și așa sub nivelul mării, cu declarații lipsite de responsabilitate”, Mihai Polițeanu a cerut actualei echipe a administrației ploieștene ”să-și facă datoria responsabil, fiecare din funcția în care se află și pentru care e plătit, sau să-și dea demisia”. Totodată, noul edil a prezentat și situația financiară ”reală și dificilă în care a fost adusă primaria pe zona de termoficare: Primăria Ploiești are o datorie de 84 de milioane de lei către Termo; Termo are o datorie de 24 de milioane de lei către primărie; Primăria mai are o datorie istorică la Veolia, din care mai e de plătit suma de 56 de milioane de lei, care se restituie prin plăți lunare de 3,3 milioane de lei; Termo Ploiești mai are de plătit 14 milioane de lei către EximBank, reprezentând ultima rată la un credit de 80 de milioane de lei, garantat de Primărie, pentru plata gazelor în sezonul rece 2023-2024; plata acestei ultime tranșe a fost ratată, termenul limită fiind 30 mai 2024. În acest context, viitorul edil a ținut să mai precizeze: ”Trebuie să fim informați cu toții cu privire la consecințele grave ale întârzierii achitării ratelor către băncile creditoare. Neplata la termen a celor 14 milioane de lei, datorie către Eximbank, duce în termen de 90 de zile (adică pe 26 iulie 2024) la unul dintre aceste două rezultate: începerea demersurilor pentru recuperarea creanței, adică poprire pe conturile Termo și, apoi, ale primăriei, restructurarea creditului pe termen de câteva luni. Oricare dintre cele două opțiuni este letală pentru încălzirea populației în sezonul rece 2024-2025, pentru că nu vom mai putea face un nou credit pentru plata gazelor. Asta va însemna colapsul sistemului de termoficare în Ploiești”. Pe de altă parte, acesta a prezentat și care sunt potențialele soluții. ”Ce este de făcut? Să plătim cele 6 milioane venite din IVG către Termo, care să le dea băncii. Să renunțăm la poezia că nu avem prevedere bugetară și să convocăm o ședință de Consiliu local pentru rectificarea bugetului pentru că este trecut de 2 iulie. Să identificăm plăți care pot fi amânate o scurtă perioadă și să le alocăm către plata datoriei. Un credit mai mic de 8 milioane (și rapid) de la o altă bancă. Eu voi contacta zilele acestea parlamentarii prahoveni, indiferent de culoarea politică, pentru a trimite împreună la Guvern o cerere de derogare de la lege pentru a putea face un nou credit pentru plata gazelor pentru sezonul rece 2024-2025.Pot fi, probabil, și alte soluții. Important este să vrem să rezolvăm problema, nu să ne plângem pe umăr că viața e grea. Și să fie o învățătură pe viitor să nu mai ajungem într-o astfel de situație, inclusiv prin discuții cinstite despre finanțarea sistemului de termoficare din Ploiești. Dar, până atunci, domnule primar în funcție, hai să rezolvăm problema și să nu mai fugim de responsabilitate. Mai aveți 3 luni în funcție, folosiți puterea pe care o aveți pentru binele Ploieștiului”, a conchis noul edil al orașului.