Acești sfinți au trăit în marea cetate a Romei în zilele împăratului Carin, erau frați, iar cu meșteșugul doctori, vindecând nu numai oameni, ci și dobitoace. Ei cereau ca plată de la cei care se lecuiau doar credința și mărturisirea în Hristos, și nimic altceva. Fiind ei pârâți la împăratul că fac vindecările cu meșteșug fermecătoresc și nevrând să se lepede de Hristos, ci mai vârtos încă, și pe împăratul Carin l-au mântuit din păgânătate, fiind tămăduit de dânșii. Căci acesta, spăimântându-i cu grele chinuri, i s-au desfăcut grumajii de i s-a întors obrazul la spate. Și pentru aceasta cei care se aflaseră acolo au crezut în Hristos, pe care și împăratul cu toți ai casei lui L-a mărturisit. Atunci împăratul a liberat pe sfinți, trimițându-i cu cinste la locul lor. După aceea, dascălul lor, cel ce i-a învățat meșteșugul doctoriei, pizmuindu-i și luându-i, s-a suit cu dânșii într-un munte făcându-se a merge ca să culeagă ierburi de leacuri. Și acolo sculându-se, i-a ucis cu pietre.
