Sfântul Ștefan cel Mare s-a născut din binecredincioșii creștini Bogdan Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, din neamul Mușatinilor, și din Doamna Oltea Maria, din neamul Basarabilor. Sfântul Ștefan cel Mare a fost domnitor al Moldovei între anii 1457-1504 și este cunoscut ca apărător al creștinătații. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe 20 iunie 1992. Potrivit Tradiției (n.n-Sfânta Tradiție sau Sf. Predanie este învățătura dată de Dumnezeu prin viu grai Bisericii și din care o parte s-a fixat în scris mai târziu) mergea de tânăr la cuviosul David Daniil Sihastru. Așa ne explicăm de ce nu a fost numai un apărător al țării, ci si un mărturisitor al credinței.
Slujirea Sfintei Biserici era o rațiune a existenței sale. Nenumărate documente ale cancelariei domnești stau mărturie peste veacuri: «Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, care arzând de dumnezeiasca credință și iubire față de cuvantul lui Dumnezeu …». În pisania bisericii mari din Mănăstirea Neamțu, din 1497, citim: «Doamne Hristoase, primesște biserica aceasta, pe care am zidit-o cu ajutorul Tău, întru slava și cinstea Sfintei și slăvitei Tale Înălțări de la pământ la cer; și Tu, Stăpâne, acoperă-ne cu mila Ta de acum și până în veac. Io Ștefan Voievod …».
Plina de semnificație duhovnicească este ruga Sfântului Ștefan cel Mare înfățișată pe steagul biruințelor sale cu chipul Marelui Mucenic Gheorghe «purtătorul de biruință» ucigând balaurul cel cu multe capete.
Sfântul Voievod Ștefan a trecut la cele veșnice în anul 1504 și a fost înmormântat la Mănăstirea Putna.
