Vremea caniculară, cu valori termice maxime ce tind spre 39 de grade în majoritatea regiunilor, va caracteriza următoarele două săptămâni (8 – 21 iulie) din punct de vedere meteorologic, în timp ce probabilitatea de apariţie a ploilor va fi destul de scăzută, relevă din prognoza publicată, ieri , de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) și preluată de Agerpres.
În Muntenia, valul de căldură va persista, iar între 10 şi 15 iulie va fi deosebit de intens, cu o medie a temperaturilor maxime de 35 – 39 de grade, respectiv a celor minime între 20 şi 23 de grade, mediat regional. O uşoară ponderare a regimului termic este estimată pentru ultimele zile ale perioadei de referinţă, dar totuşi vremea va rămâne local caniculară. Temperaturile maxime vor fi de 33 – 35 de grade, iar minimele de 18 – 21 de grade, în medie regională. Regimul pluviometric va fi deficitar, ploile aproape vor lipsi până în data de 17 iulie, ulterior fiind posibile manifestări locale de instabilitate atmosferică.
La munte, vremea va deveni deosebit de caldă, chiar călduroasă la altitudini mai joase, în perioada 10-14 iulie. Media temperaturilor maxime va fi de 23 – 29 de grade, iar cea a minimelor de 12 – 18 grade. După data de 15 iulie, este estimată o ponderare a regimului termic. Pe parcursul primei săptâmâni de prognoză, regimul pluviometric va fi deficitar, averse slabe urmând a se semnala pe suprafeţe restrânse, în orele după-amiezilor. Din data de 15 iulie va creşte probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică.