Dr. Mihaela Turcu, medic specialist psihiatrie pediatrică, subliniază că este responsabilitatea adulţilor să îi ajute pe copii să modeleze o relaţie sănătoasă cu dispozitivele digitale.
Jocul, interacţiunile faţă-în-faţă şi relaţia copilului cu părintele reprezintă principalele modalităţi care contribuie la dezvoltarea armonioasă a celor mici, a precizat Mihaela Turcu, pentru AGERPRES.
„Deşi vorbim de un spaţiu virtual în continuă creştere şi schimbare, nevoile fundamentale ale copiilor şi adolescenţilor au rămas aceleaşi: nevoia de conectare, de relaţionare, de explorare. Jocul, interacţiunile faţă-în-faţă, relaţia cu părintele sunt modalităţile principale pentru copil de a învăţa şi de a se dezvolta armonios. Astfel, rămâne rolul adultului de a-l ajuta pe cel mic să modeleze o relaţie sănătoasă cu device-urile: să le utilizeze într-un mod eficient şi responsabil – să se asigure că timpul petrecut în faţa ecranelor nu interferează cu rutinele de somn sau alimentaţie, cu oportunităţile de joc şi socializare, cu activitatea fizică, să ajute copilul să selecteze conţinuturi potrivite sau teme de explorare adecvate”, a arătat dr. Mihaela Turcu.
În prezent, recomandările în ceea ce priveşte timpul petrecut la ecrane de către copii sunt diferite în funcţie de etapa de vârstă, menţionează ea. Astfel, în mod ideal, până la vârsta de 2 ani, copiii nu ar trebui expuşi deloc, între 2 – 6 ani, intervalul poate fi de 30 de minute pe zi, maximum o oră, însoţiţi de un adult care le poate oferi explicaţii suplimentare, pot relua idei transformând acest timp într-un context de învăţare colaborativă, iar până la 12 ani, timpul petrecut la ecrane poate ajunge, treptat, până la 2 ore/zi.
„Da, este nevoie de limite privind folosirea tehnologiei digitale de către cei mici pentru a-i proteja şi pentru a-i ajuta să se dezvolte sănătos; primul pas pentru părinte este însă construirea şi menţinerea unei conexiuni emoţionale sănătoase cu propriul copil, legătură care trebuie să aibă la bază o comunicare deschisă, afecţiune, înţelegere, respect reciproc. Dacă însă limitele (timpului petrecut online, n.r.) au fost generoase, iar părintele doreşte o schimbare, este de aşteptat să întâmpine supărare, dorinţa de a negocia sau proteste din partea copilului. Dar atunci când există un echilibru între ataşament şi limite ferme, consecvent aplicate, copilul înţelege şi acceptă mai uşor limitele stabilite de adult”, spune ea.
Dr. Mihaela Turcu adaugă că, prin experienţa din cabinet, a surprins atitudini „ambivalente” ale adulţilor privind tehnologia în viaţa copiilor. Pe de o parte, există „numeroase îngrijorări privind posibilele probleme de sănătate asociate supraexpunerii”, iar pe de altă parte, dispozitivele digitale sunt privite de părinţi ca oportunităţi de informare şi de divertisment.
„În mod real, inovaţiile digitale din ultimele decenii au explodat, iar gadgeturile sunt acum o parte importantă şi integrantă în viaţa noastră. Astfel, este necesar să înţelegem specificul noii generaţii: copiii se nasc şi cresc într-o lume în care sunt înconjuraţi de diferite instrumente digitale – smartphone-uri, laptop-uri, internet etc. Termenii de «Nativ digital» şi «Imigrant digital» au fost introduşi de autorul Marc Prensky în 2001 tocmai pentru a nuanţa relaţiile diferite cu tehnologia pe care tinerele generaţii le au, comparativ cu generaţiile anterioare. De altfel, o vastă terminologie s-a construit pentru a descrie noua realitate virtuală. De exemplu: «meme», «GIF»-uri, hackeri, «cyberbullying» – bullying cibernetic/hărţuire cibernetică, «phishing» – înşelăciune electronică, «trolling» – provocarea unor conflicte de idei, «sexting» – trimiterea de mesaje şi fotografii cu conţinut sexual explicit prin intermediul sms-rilor sau al unor mijloace de comunicare online, «prădători sexuali», «cont Finstagram» – cont secret de Instagram etc.)”, mai precizează dr. Mihaela Turcu.
