N.D.

Potrivit Primăriei Ploiești, două noi proiecte de dezvoltare a infrastructurii urbane au fost selectate pentru finanțare din fonduri europene. În cazul primului proiect este vorba despre ”Asigurarea mobilității traficului prin prelungirea legăturii rutiere și de transport public între Gara de Sud și Gara de Vest (strada Libertății), inclusiv lucrări de reabilitare a domeniului public al piețelor gărilor – Etapa II ” , valoarea totală fiind de 80.976.551,24 lei, inclusiv TVA. Așa cum a precizat municipalitatea ploieșteană, acest proiect are următoarele obiective: crearea unui nou traseu și scurtarea timpului de călătorie pentru transportul public în Ploiești, atât prin modernizarea şi extinderea rețelei de contact pentru mijlocul de transport în comun de tip troleu, cât și prin amenajarea și reconfigurarea carosabilului, pentru a asigura legătura între Piața 1 Decembrie 1918 și Gara de Vest; realizarea de piste de biciclete și parcare pentru acestea, dar și de trotuare, marcaje și indicatoare rutiere; extinderea sistemului de management al traficului prin realizarea de sisteme de informare în timp real a pasagerilor. Cel de-al doilea proiect vizează “Regenerarea urbană în zona marginalizată a municipiului Ploiești, cartier Pictor Rosenthal, etapa II”, valoarea totală fiind 20.741.967,03 lei, inclusiv TVA, ce va presupune: amenajarea unui loc de joacă pentru copii, pe Aleea Berceni nr. 2A, contribuind astfel şi la înfrumusețarea aspectului urbanistic al cartierului marginalizat Pictor Rosenthal; regenerarea fizică și economică a cartierului prin intervenții asupra străzilor. ”În data de 17.07.2024, s-a finalizat procesul de evaluare tehnică și financiară și, astfel, cele două proiecte ale municipalității ploieștene au fost selectate spre finanțare, acestea obținând punctajul maxim, adică 100 puncte fiecare”, a mai precizat Primăria Ploiești.