Nicoleta Dumitrescu
O serie de date referitoare la nivelul de trai al românilor au scos în evidență cu ce se confruntă, de fapt, cetățenii României, cărora, chipurile, politicienii le poartă atâta de mult de grijă, mai ales în ani electorali! Despre ce este vorba? Conform informațiilor transmise, ieri, de către Institutul Național de Statistică, veniturile medii lunare pe o persoană s-au ridicat la valoarea de 3.210 lei în primul trimestru al acestui an, în creștere cu șapte procente față de același trimestru al anului trecut, în timp ce cheltuielile au fost de 2.729 de lei, mult în creștere, față de aceeași perioadă din 2023, respectiv cu 14% !
Ce arată acest lucru? Că mult trâmbițatele majorări de pensii și de salarii minime nu au nicio influență pozitivă în buzunarul românilor, în condițiile în care, nu de la o lună la alta, ci de la o zi la alta, comercianții, ca să nu iasă în pierdere, mai adaugă câte 50 de bani, un leu sau doi, la prețul produselor, mai ales al celor alimentare. În fapt, în ciuda sloganurilor de partid, nu a existat, niciodată, o protecție reală a populației față de creșterea accelerată a prețurilor la mâncare, în condițiile în care, de fapt, orice leu adăugat în plus la veniturile considerate a fi cele mai mici a dus, automat, la adăugarea aceluiași leu și la prețul de vânzare al alimentelor. Pe de altă parte, incursiunea la magazin, pentru a cumpăra de-ale gurii, se lasă, întotdeauna, și cu un mare gol în stomac, având în vedere faptul că niciun preț afișat la raft nu mai este la fel cu cel văzut cu o săptămână în urmă. Cu toate acestea, politicienii stau liniștiți și sunt fericiți pe motiv, spun ei, că au contribuit la un trai mai bun pentru români. Oare?!?
De fapt, așa cum s-a și văzut în campania electorală pentru alegerile care au avut loc pe 9 iunie, liderii partidelor nu au ezitat să aducă în discursul lor nivelul de trai, cuvântul magic din care se țese, de altfel, orice strategie de partid când vine vorba despre chemarea electoratului la urne, pe aceeași strategie urmând să se meargă inclusiv pentru următoarele două runde de alegeri, cele prezindențiale și cele parlamentare. Iar dovada că este întocmai așa sunt chiar deplasările în teritoriu ale șefilor de partid care, în funcție de zona geografică pe care o vizitează, își adaptează și discursul. Astfel, recenta vizită la Centrala Hidroelectrică Vidraru l-a determinat pe șeful Guvernului să declare că aceia care au lucrat la amenajarea barajului Vidraru, respectiv mineri, zidari, sudori, mecanici, electricieni etc., vor fi printre beneficiarii celor mai importante creşteri de pensii în urma recalculării, Marcel Ciolacu adăugând că ”Aşa este şi firesc, iar asta înseamnă cu adevărat să preţuim munca în România!”.
Dacă, însă, munca în România ar fi prețuită, cu adevărat, atunci nu ar mai exista, cum există acum, cu duiumul, funcții publice plătite regește, dar care sunt ocupate de oameni care nu au nicio experiență și pregătire în domeniu, ca să nu mai vorbim despre pensiile speciale, pe care le tot amenințau cu dispariția inclusiv politicieni care au fost reconfirmați, pentru încă un mandat de cinci ani, în Parlamentul European! Cuvântul magic- nivelul de trai, însă, are cu toul alte valențe, raportate, firește, mai ales la venitul mediu lunar. Pentru că nu se poate compara, de exemplu o amărâtă de pensie ori salariul minim pe economie cu indemnizația de europarlamentar de peste 7000 de euro net, bașca alte facilități, inclusiv de transport! În ceea ce privește nivelul de trai, diferențe au fost, și vor fi, întotdeauna!