N.D.

Potrivit unui comunicat transmis, ieri, de către Primăria Ploiești, pe Bulevardul Independenței se vor vedea, din nou, utilaje, ca urmare vor fi, automat, și restricții de circulație, pe modelul celor aplicate în această primăvară, așa cum se vede în fotografia alăturată, întrucât se va trece la o nouă etapă prevăzută pentru modernizarea arterei.
În acest context, municipalitatea a ținut să precizeze: ”Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a decis închiderea etapizată a circulației rutiere pe Bulevardul Independenței pentru continuarea lucrărilor aferente obiectivului de investiții “Modernizare Bulevardul Independenței (tronson cuprins între sensul giratoriu Gara de Sud – strada Gh. Lazăr)”, respectiv pentru tronsonul cuprins între intersecția Bd. Independenței cu strada Maramureș și intersecția Bd. Independenței cu strada Gh. Lazăr”. Astfel, așa cum s-a anunțat, se va închide circulația pe sensul de mers Sud – Centru, de la trecerea de pietoni care traversează bulevardul, din dreptul Muzeului de Artă, până la intersecția cu str. Gheorghe Lazăr (capătul blocului, fără a se bloca intersecția), doar pe partea cu muzeul, lăsând liberă circulația în dublu sens pe partea cu stația de la Poșta Mare, iar în cea de-a doua etapă, se va închide circulația pe sensul de mers Centru – Sud, pe partea cu Colegiul Național “Mihai Viteazul”, de la trecerea de pietoni care traversează bulevardul (din dreptul scuarului), până la trecerea de pietoni din Piața Victoriei (Poșta Mare), lăsând liberă circulația în dublu sens pe partea cu Muzeul de Artă. Menționându-se că organizarea de șantier se va realiza în zona parcării ce deservește Colegiul Național Mihai Viteazul (str. Maramureș), Primăria Ploiești a mai precizat: ”Lucrările vor începe după terminarea examenului de Bacalaureat, ulterior stabilindu-se o dată exactă de către Direcția Tehnic Investiții, Serviciul Investiții și Reparații Drumuri împreună cu constructorul. Constructorul – SC Asocierea Omega Star Sistems SRL (lider de asociere) & Terra Strade Total Construct SRL (asociat) & Oly Company Holding AG SRL (asociat) – va asigura semnalizarea rutieră aferentă. Biroul Rutier al Poliției Municipiului Ploiești și Poliția Locală Ploiești vor urmări respectarea acestei hotărâri, iar S.C. T.C.E. S.A. va răspunde de planificarea transportului public”.