Astăzi, 1 iulie, Biblioteca Județeană ”Nicolae Iorga” Ploiești va fi gazda lansării celei mai recente cărți a scriitoarei Ana Blandiana, în prezența autoarei. Este vorba despre volumul ”Mai-mult-ca-trecutul. Jurnal, 31 august 1988–12 decembrie 1989”, apărut anul trecut la editura Humanitas.
Evenimentul va avea loc în Sala „Marea Unire” a Palatului Culturii din Ploiești, cu începere de la ora 17.00, amfitrion fiind directorul Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” Ploiești, Mihaela Radu, iar despre personalitatea autoarei și opera sa vor vorbi Serenela Ghițeanu, scriitoare și cronicar de carte, Christian Crăciun, critic și istoric literar, și Codruț Constantinescu, istoric și scriitor, întâlnirea urmând să se încheie cu o sesiune de autografe.
Personalitate marcantă a culturii românești contemporane, Ana Blandiana (pseudonimul literar al Otiliei-Valeria Coman, căsătorită Rusan) s-a născut la Timişoara, la 25 martie 1942, fiind autoare a numeroase volume de poezii, eseistică și proză, aprecizate cu o serie de premii literare, cel mai recent, obținut anul acesta, fiind Premiul ”Prinţesa de Asturia pentru Literatură”.
Este membră a Academiei Europene de Poezie, a Academiei de Poezie „Stéphane Mallarmé“ şi a Academiei Mondiale de Poezie. Despre volumul care va fi prezentat la Ploiești, autoarea, Ana Blandiana, a ținut să precizeze: ”Nu portretele de scriitori, prieteni sau neprieteni, desenate subiectiv, corect sau nedrept, exaltat sau critic dau rost și importanță paginilor, ci portretul epocii care i-a marcat și adesea i-a malformat. Acest portret al unei epoci în mare măsură revolute, dar vie prin rezidurile toxice depuse în noi, de care nu suntem conștienți și pe care nu le recunoaștem, acest portret asemănător unui spectru care ne exorcizează doar în măsura în care ne bîntuie, este important. Pentru acest portret am hotărît să public jurnalul, deși el nu-mi face bine, cred, nici ca om nici ca scriitor.”
În schimb, Serenela Ghițeanu a menționat:”Jurnalul Anei Blandiana din 1988-1989, ”Mai-mult-ca-trecutul”, este o carte de sertar care, dacă ar fi apărut în anii ʼ90, nu ar fi avut poate prea mare impact, în gălăgia politică enormă a acelui deceniu. Publicată acum, este ca o lovitură în centrul conștiințelor noastre. Pentru cine vrea să cunoască sau să-și amintească, pentru că nu trebuie uitat, acest trecut recent care ne-a mutilat pe atâția și care a determinat cursul evenimentelor și în decembrie 1989, dar și după, până în ziua de azi. Este ca o carte de istorie foarte corect scrisă și care ar conține și documente video și audio autentice. Este o călătorie în trecutul apropiat care explică multe și de după ‘89, și din prezent. Ana Blandiana este de mult o instanță morală care trebuie ascultată tocmai pentru că nu se impune de pe vreun piedestal, ci are modestie, justețe și nuanțări necesare în ceea ce face și scrie.”