La două săptămâni de la titlurile naţionale cucerite la „U18” în probele de 100 metri şi 200 metri, atletul Mihai Militaru confirmă şi pe plan european, el reuşind să devină campion balcanic în proba de 200 metri şi medaliat cu bronz în cea de 100 metri, cu prilejul Campionatelor Balcanice „U18” de la Maribor (Slovenia).
Principala performanţă a fost realizată în proba de 200 metri, în care l-a învins din nou pe compatriotul lui, Armand Bănicioiu, reuşind totodată să spulbere recordul naţional al categoriei „U18”, stabilit tot de el în urmă cu două săptămâni: 21.32 secunde, faţă de acel 21.62 de la Bucureşti. Bănicioiu a fugit şi el excelent, venind al doilea în 21.35 secunde. Performanţa realizată i-a asigurat lui Mihai Militaru şi prezenţa la Campionatul Mondial U20 de la Lima (Peru), din 26-31 august.
În proba de 100 metri, sportivul pregătit de Gabi Hurmuz a fost al treilea cu timpul 10.81 secunde, după Ziga Bozic (Slovenia, 10.75 secunde) şi Toma Batistic (Croaţia, 10.77 secunde). În „serii” s-a fugit mult mai bine, sportivul nostru intrând în finală de pe poziţia a 7-a, cu timpul 10.72 secunde.
Mihai Militaru s-a numărat printre cei 30 de sportivi care au reprezentat România la competiţia de la Maribor, unde a fost însoţit şi de antrenorul Gabriel Hurmuz. În total, la Campionatele Balcanice U18 din Slovenia au participat 362 de atleţi din 20 de ţări.
Următoarea competiţie importantă pentru Mihai este Campionatul European „U18” de la Banska Bystrica (Slovacia), din perioada 18-21 iulie.