Din acest an universitar – un nou program de studii: Economie şi Comunicare Economică în Afaceri
N. Dumitrescu
Singura instituție de învățământ superior din Prahova și cu profil unic din România – Universitatea ”Petrol-Gaze ”Ploiești – a început înscrierile în vederea admiterii în noul an universitar, pentru studii de licență, în cadrul celor cinci facultăți: Facultatea de Ingineria Petrolului și Gazelor, Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică; Facultatea de Tehnologia Petrolului și Petrochimie; Facultatea de Litere și Științe, și Facultatea de Științe Economice. Ca și în anii trecuți, înscrierea candidaţilor, pe platforma electronică, se poate face on-line 24 /24 de ore, până pe data de 22 iulie a.c., respectiv între orele 0.00-13.00, în data de 23 iulie, dar și la punctele de înscriere de la sediul universității, de luni până vineri, între orele 9.00 – 13.00, în perioada 15-23.07.2024. Față de domeniile consacrate care pot fi studiate în cadrul UPG Ploiești, noul an universitar aduce și o noutate. Concret, la Facultatea de Științe Economice a fost introdus și programul de studii, de 3 ani, învățământ cu frecvență, în domeniul Economie și Comunicare Economică în Afaceri, un program de licență care va oferi absolvenților, așa cum precizeaza reprezentanții facultății menționate, o pregătire fundamentală solidă, necesară integrării în orice domeniu al pieței muncii, cu accent pe dezvoltarea abilităților de comunicare în afaceri, programul pregătind experți, consilieri, inspectori, referenți și economiști în gestiune economică și economie generală. Afişarea primului set de liste cu candidaţii admişi pe locuri finanţate de la buget (fără taxă), candidații admişi pe locuri cu taxă şi candidaţi în aşteptare, va avea loc pe data de 24 iulie, al celui de-al II-lea set, pe data de 26 iulie, în timp ce afişarea listei actualizate cu locurile rămase libere pentru sesiunea de toamnă este fixată la sfârșitul lunii iulie. Pentru ciclul de studii universitare de licență, admiterea se organizează pe programe de studii/specializări acreditate în cadrul universității, conform legislației în vigoare. La concursul de admitere din anul 2024, pentru ciclul universitar de licenţă, se ia în considerare media obţinută de candidat la examenul de bacalaureat, care constituie criteriul de admitere, iar media generală minimă de admitere nu poate fi mai mică de 5,00 (cinci). Un candidat poate fi admis şi înmatriculat ca student la cel mult două programe de studii concomitent, indiferent de ciclul de studii şi de instituțiile de învățământ care le oferă, iar un candidat declarat admis poate beneficia de finanţare de la bugetul de stat doar pentru un singur program de licenţă. Așa cum s-a anunțat, UPG Ploiești acordă locuri bugetate, în cadrul cifrei de școlarizare aprobate, absolvenților cu diploma de bacalaureat proveniți din rândul sistemului de protecție socială și persoanelor cu dizabilități, al celor de etnie romă, dar și celor proveniți din licee din mediul rural.
Potrivit metodologiei de organizare și desfășurare a concursului de admitere, candidații care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunile anului 2024 se pot înscrie pe baza adeverinței eliberată de instituția de învățământ, document în care se precizează media generală și notele de la probele examenului de bacalaureat, precum şi termenul de valabilitate al actului. De asemenea, pe modelul anilor trecuți, o anumită categorie de candidați va fi considerată ”admisă”, fără să mai fie nevoie să mai participe la concurs. Concret, așa cum a anunțat UPG Ploiești, ”Candidații la studiile universitare de licență care au obţinut în perioada studiilor liceale distincții (premiile I, II, III, la olimpiade școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației și/sau premiul I la olimpiade naționale, finanțate de Ministerul Educației), beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susținerea concursului de admitere, pe locuri finanțate de la buget. Facultăţile stabilesc suplimentar lista concursurilor acceptate pentru fiecare specializare pe care o coordonează cu avizul Consiliului facultății și cu aprobarea Consiliului de administrație. De această prevedere se poate beneficia o singură dată, cu respectarea legislației în vigoare. Candidații care se înscriu în categoria de mai sus vor selecta opțiunea corespunzătoare la completarea datelor în platforma de admitere şi vor încărca dovada distincțiilor obţinute în formă scanată”. De adăugat faptul că aceia care se vor înscrie la programul de studii de licență ”Pedagogia învățământului primar și preșcolar” vor susține în cadrul procesului de admitere o probă eliminatorie de ”Abilități de comunicare și aptitudini”. Taxele de înscriere pentru toate programele de licență (învățământ cu frecvență și învățământ la distanță), dar și pentru studiile de master, sunt de 100 de lei/opțiune. În ceea ce privește taxele de școlarizare, pentru cei care vor fi admiși pe locurile cu taxă, acestea sunt următoarele: la învățământ cu frecvență, pentru anul I de studii universitare de licență – 3.400 lei/an, cu mențiunea, așa cum a anunțat UPG, că la achitarea integrală a taxei de școlarizare, la confirmarea locului, se va acorda o reducere de 400 de lei; pentru învățământ la distanță și cu frecvență redusă, pentru anul I, studii universitare de licență – 3.600 lei/an (la achitarea integrală a taxei de școlarizare, la confirmarea locului, se acordă o reducere de 400 de lei).
Oferta de locuri anunțată de facultăți
Conform informațiilor postate și pe site-ul UPG Ploiești, fiecare facultate în parte și-a făcut publică oferta de locuri disponibilă pentru noul an universitar, 2024-2025. Astfel: * Facultatea de Ingineria Petrolului și Gazelor: 138 de locuri fără taxă, la care se adaugă 3 locuri pentru cei de etnie romă, 4 pentru cei care au făcut liceul în mediul rural, două locuri pentru cei proveniți din sistemul de protecție socială, un loc pentru cei cu dizabilități; 127 de locuri cu taxă, la care se adaugă patru locuri pentru românii de pretutindeni, programele de studii fiind – Inginerie de petrol și gaze; Transportul, depozitarea și distribuția hidrocarburilor, Geologia resurselor petroliere. * Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică: 206 locuri fără taxă, la care se adaugă trei locuri pentru cei de etnie romă, 4 pentru cei proveniți din mediul rural, două pentru cei proveniți din sistemul de protecție socială, un loc pentru persoane cu dizabilități; 309 locuri cu taxă, la care se adaugă alte patru pentru românii de pretutindeni, programele de studii fiind – Utilaje petroliere și petrochimie; Ingineria designului de produs; Electromecanică; Automatică și informatică aplicată; Calculatoare; Inginerie economică în domeniul mecanic. *Facultatea de Tehnologia Petrolului și Petrochimiei: 116 locuri fără taxă, la care se adaugă trei locuri pentru cei de etnie romă, 4 pentru cei care au făcut liceul în mediul rural, două pentru cei care provin din sistemul de protecție socială, un loc pentru persoanele cu dizabilități; 136 cu taxă, la care se adaugă trei locuri pentru românii de pretutindeni, programele de studii fiind -Prelucrarea petrolului și petrochimiei; Prelucrarea petrolului și petrochimiei în limba engleză; Controlul și securitatea produselor alimentare; Ingineria și protecția mediului în industrie.* Litere și Științe: 201 locuri fără taxă, la care se adaugă 4 locuri pentru cei de etnie romă, 6 pentru cei care au studiat în mediul rural, două pentru cei proveniți din sistemul de protecție socială, un loc pentru persoane cu dizabilități, 19 locuri pentru formarea cadrelor didactice; 305 locuri cu taxă, la care se adaugă două locuri pentru românii de pretutindeni, programele de studii fiind – Limba și literatura română – limba și literatura engleză; Limba și literatura română – limba și literatura franceză; Informatică; Administrație publică; Asistență managerială și administrativă; Pedagogie; Pedagogia învățământului primar și preșcolar. * Facultatea de Studii Economice: 266 fără taxă, la care se mai adaugă 3 pentru cei de etnie romă, 5 pentru cei care au studiat în mediul rural, două pentru cei care provin din sistemul de protecție socială, un loc pentru persoane cu dizabilități; 485 de locuri cu taxă, la care se mai adaugă 3 locuri pentru românii de pretutindeni, programele de studii fiind – Merceologie și managementul calității; Economia comerțului, turismului și serviciilor; Finanțe și bănci; Contabilitate și informatică de gestiune; Informatică economică; Management; Economie și comunicare economică în afaceri.