Edilul în funcţie, Andrei Volosevici, îi solicită public primarului ales, Mihai Poliţeanu, paşii pentru asigurarea agentului termic din sezonul 2024-2025

N. Dumitrescu

În concordanță cu temperaturile de afară, un subiect de mare impact, și anume asigurarea căldurii în casele ploieștenilor în iarna care vine, pare să ridice, deja, temperatura în… Primăria Ploiești. Confirmarea a venit atât de la primarul ales al Ploieștiului, Mihai Polițeanu, cât și de la edilul în funcție, Andrei Volosevici, acesta din urmă organizând, ieri, o conferință de presă, tema principală fiind găsirea, urgentă, a unor soluții, chiar din luna iulie a.c., astfel încât să nu existe, în iarna care vine, sincope în asigurarea căldurii în apartamentele ploieștenilor. Astfel, Andrei Volosevici, având alături pe directorul Direcției Economice din cadrul Primăriei Ploiești, Alina Popescu, a ținut, în cadrul conferinței de presă, să tragă un semnal de alarmă pe tema identificării de soluții pentru plata gazelor necesare preparării și distribuirii agentului termic în sezonului de încălzire 2024-2025, o rezolvare pe care ar trebui să o identifice, de pe acum, potrivit acestuia, inclusiv Mihai Polițeanu, noul edil al orașului, ales la alegerile din 9 iunie a.c. Astfel, susținând că a crezut că s-a reușit să se treacă de perioada campaniei electorale, primarul Andrei Volosevici a ținut să declare: ”Pentru că sunt și discuții legate de termoficare, solicit public lui Mihai Polițeanu să prezinte care sunt pașii gândiți de acesta și echipa sa pentru încălzirea orașului în iarna care vine. Este vorba despre pașii care ar trebui urmați acum, astfel încât să nu auzim că, la iarnă, ploieștenii nu au căldură din cauza lui Volosevici. Până acum, noi am făcut ceea ce am făcut și anul trecut. Adică, este asigurată deja o anumită cantitate de gaze, tot la preț redus, am transmis la Consiliul Județean Prahova și la Secretariarul General al Guvernului solicitări de alocare de fonduri pentru achiziția acestor gaze, întrucât aici este marea problemă, cu ce bani vor fi cumpărate gazele pentru iarna ce vine. Anul trecut, Primăria Ploiești a girat operatorul de termoficare local, Termo Ploiești, să facă un credit pentru achiziția de gaze. Se poate și anul acesta să se meargă la fel. Dar, deocamdată, nu s-a întreprins niciun demers pentru a vedea ce bancă poate să acorde acest credit. Tocmai de aceea, îi solicit public lui Mihai Polițeanu să anunțe cum vede acesta lucrurile în această privință, astfel încât, în caz de eșec, să nu spună că Volosevici este de vină”. Menționând că mandatul său de primar expiră la sfârșitul lunii septembrie a.c., Andrei Volosevici consideră că în sarcina noului edil al Ploieștiului, Mihai Polițeanu, stă identificarea de soluții astfel încât să nu existe disfuncționalități în furnizarea agentului termic în următorul sezon rece. ”Iarna trecută, după cum se știe, a fost blândă, ne-am descurcat. Nu se știe, însă, ce iarnă va urma. Tocmai de aceea eu spun, încă din data de 1 iulie, că trebuie găsite soluții. În echipa lui Mihai Polițeanu este și un fost viceprimar, Magdalena Trofin, care este membru în actualul Consiliu Local Ploiești și a primit un mandat și în viitorul legislativ. Deci, se poate veni cu inițiative pe tema termoficării, nu doar cu declarații de genul să fie unii responsabili. Orice informație pe care o va cere primarul ales o va putea avea de la Direcția Economică a Primăriei Ploiești. Dacă vrea să stea de vorbă cu mine, sunt aici!”, a mai precizat Andrei Volosevici, care a mai adăugat că alte două probleme care trebuie trecute pe lista de ”urgențe” sunt lucrările de consolidare la fosta rampă din zona Telejean și cele de reabilitare la podul de la Gara de Sud. De precizat că intervenția de ieri a primarului Andrei Volosevici pe tema termoficării vine după ce Mihai Polițeanu a luat cuvântul, în ședința de la sfârșitul săptămânii trecute a legislativului local ploieștean, în calitate de primar ales al municipiului reședință de județ. Iar printre altele, acesta a făcut apel la ”responsabilitate bugetară din partea consilierilor locali”, cerându-le prudență în luarea deciziilor cu implicații financiare, având în vedere situația precară în care se află bugetul Ploieștiului. De asemenea, i-a mai rugat pe actualii aleși ploieșteni ”să ia toate măsurile ca să avem banii necesari pentru căldură la iarnă și pentru pregătirea Sărbătorilor de Iarnă în condiții cât mai bune pentru ploieșteni”, dar și să dea drumul la cele două proiecte europene pentru termoficare, pentru achizițiile de motoare și de turbine.