V. S.

Ministerul Apărării Naționale a lansat, la finalul săptămânii trecute, o procedură de achiziție ”accelerată” pentru furnizarea de cartușe de diferite calibre, valoarea tuturor celor trei loturi fiind estimată la 8,7 milioane de lei fără TVA, contractul urmând să se deruleze pe parcursul a 42 de luni. În nota justificativă de motivare a adoptării procedurii de licitație restrânsă accelerată, prin care perioada derulării achiziției se reduce cu circa 40 de zile, se arată că aceasta este necesară, ”caracterul de urgență al achiziției fiind determinat de situația existentă în proximitatea granițelor României” și ”în scopul îndeplinirii misiunilor specifice (instrucție, participare la exerciții naționale, internaționale în colaborare cu partenerii strategici ai României) încredințate SMFT” (n.n. SMFT – Statului Major al Forțelor Terestre). Printre unitățile militare în care va ajunge muniția se află și structuri din județul Prahova.

(sursa foto: Facebook/Forțele Terestre Române)