Regimul termic prognozat pentru perioada până pe 4 august se anunţă a fi unul schimbător, în majoritatea regiunilor, cu perioade în care valorile termice vor continua să fie caniculare, dar şi cu zile în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, arată estimările publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) și preluate de Agerpres.
În Muntenia, inclusiv astăzi, 24 iulie, vremea va fi călduroasă, local caniculară în zona de câmpie, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 33 de grade. În 25 şi 26 iulie, valorile termice diurne vor marca o scădere, până la o medie pe întreaga regiune de 27 – 28 de grade, însă în 28 şi 29 iulie se va reveni la o medie de 33 – 34 de grade. La finalul lunii iulie şi la început de august vor fi valori termice diurne în jurul a 32 de grade, ce vor caracteriza o vreme călduroasă. Minimele termice vor fi în continuare tropicale (în jurul a 20 de grade), în perioada 22 – 24 iulie, apoi media acestora va scădea şi va oscila între 16 şi 18 grade. Gradul de instabilitate atmosferică se va menţine ridicat în prima săptămână, însă ploi pe arii mai extinse sunt prognozate în zilele de 25 şi 26 iulie. Sunt posibile precipitaţii, în special în timpul după-amiezelor, cu o probabilitate în creştere şi după data de 2 august.
La munte, media regională a temperaturilor maxime va prezenta variaţii semnificative în prima săptămână. Astfel, de la 20 – 22 de grade, în primele zile, se va ajunge la 16 de grade, în zilele de 25 şi 26 iulie, apoi se va reveni la 22 de grade, în 28 şi 29 iulie. La final de iulie şi început de august sunt estimate temperaturi maxime în jurul a 19 grade. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă între 10 şi 13 grade, cu cele mai ridicate valori în primele trei zile ale intervalului şi în zilele de 29 şi 30 iulie. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în perioada 22 – 27 iulie. Ploi pe arii mai extinse vor mai fi în zilele de 24, 25 şi 26 iulie, când şi cantităţile de apă se anunţă a fi însemnate. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi în creştere şi după data de 1 august.