N.Dumitrescu

Având în vedere faptul că și în Prahova a fost extins Codul roșu de căldură, pentru următoarele zile, ieri, prin intermediul unui comunicat de presă, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM)Prahova le-a reamintit agenţilor economici prahoveni care sunt obligațiile acestora pentru protejarea salariaților. Concret, în perioadele cu temperaturi ridicate, angajatorii trebuie să asigure o serie de măsuri minimale. Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă este nevoie de: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice; asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă; alternarea efortului dinamic cu cel static, respectiv a perioadelor de lucru cu cele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer. Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor, este nevoie de asigurarea: apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb; a echipamentului individual de protecţie; duşuri. Date fiind aceste prevederi, cei de la ITM Prahova au ținut să precizeze: ”Angajatorii care nu pot asigura condiţiile prevăzute mai sus, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, după caz, trebuie să ia următoarele măsuri: reducerea duratei zilei de lucru; eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru: până la ora 11:00 şi după ora 17:00; întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale. Măsurile se vor stabili dacă temperaturile extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutiv. Pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de munca în condiţii de temperaturi extreme ridicate se vor lua următoarele măsuri: asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmârind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru muncă la temperaturi crescute; asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate; trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme ridicate. Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda de la 1.500 de lei la 2.500 de lei, încălcarea următoarelor prevederi legale: asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicatiilor pentru munca la temperaturi ridicate; asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate; trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicații privind munca la temperaturi extreme ridicate”. Precizările menționate au fost făcute în condițiile în care, așa cum se mai menționează în comunicatul de presă, conform legislaţiei în vigoare, în situaţia în care în judeţ se înregistrează temperaturi de peste 37°C sau depăşirea pragului valoric al indicelui de confort termic (temperatură – umiditate), cei de la ITM Prahova monitorizează modul în care angajatorii respectă măsurile pe care aceștia trebuie să le aplice pentru protecția persoanelor încadrate în muncă, în perioadele cu temperaturi extreme. ”În sensul O.U.G. nr. 99/2000, prin temperaturi extreme ridicate se înțeleg temperaturi exterioare ale aerului care depăşesc + 37°C sau care , corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel. ANM are obligaţia de a comunica zonele în care temperatura, respectiv indicele temperatură-umiditate, atinge pragurile valorice menţionate, precum şi zonele pentru care se prognozează atingerea sau depăşirea acestor praguri. Se face mențiunea că informațiile respective se vor repeta din 6 în 6 ore pe toată durata menţinerii acestor temperaturi”, au mai precizat cei de la ITM Prahova. Comunicatul de presă menționat a fost transmis în condițiile în care, potrivit datelor transmise de ANM, și Prahova se regăsește printre județele în care a fost extins, până pe data de 17 iulie a.c., Codul roșu de căldură, temperaturile urcând până la 42 de grade C.