O proporţie de 32% dintre ucraineni ar fi acceptat în luna aprilie concesii teritoriale pentru încheierea războiului provocat de invazia rusă, potrivit unui sondaj al Institutului Internaţional de Sociologie de la Kiev, ale cărui rezultate au fost publicate ieri, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres. Deşi minoritar, acest procent de acceptare a unor eventuale cedări teritoriale este totuşi cel mai mare de când a început războiul, pe 24 februarie 2022. În septembrie 2022, numai 8% dintre ucraineni ar fi acceptat astfel de concesii, procent care a continuat să crească, ajungând anul acesta în februarie la 26% şi după numai două luni mai târziu la 32%.
Totuşi, ucrainenii rămân încă majoritari contra concesiilor teritoriale, 55% dintre cei intervievaţi în ultimul sondaj împotrivindu-se acestora. Posibilitatea lansării unui proces de negocieri de pace cu Rusia în care Ucraina s-ar vedea obligată să cedeze teritorii este o temă tot mai prezentă în opinia publică şi în discursul oficial ucrainean, într-un context în care trupele ruse înaintează modest, dar constant pe frontul din estul Ucrainei.
Într-o propunere pentru o încetare a focului şi o pace negociată, respinsă între timp de Ucraina şi de aliaţii ei occidentali, preşedintele rus Vladimir Putin a cerut în iunie retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene revendicate de Rusia (provinciile Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson) şi renunţarea de către Ucraina la aspiraţia de aderare la NATO, ca pas premergător reluării negocierilor între Moscova şi Kiev pe baza acordului nefinalizat la tratativele desfăşurate în martie-aprilie 2022 la Istanbul.
La rândul său, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat săptămâna trecută că are în vedere ca până în noiembrie (luna când au loc alegerile în SUA) să schiţeze un nou plan de pace, primul fiind „formula de pace” pe care a propus-o la sfârşitul anului 2022, prin care a cerut în special retragerea tuturor trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean şi restabilirea frontierelor Ucrainei recunoscute internaţional, cereri respinse de Rusia, care a cerut Kievului să recunoască „noile realităţi de pe teren”, respectiv pierderea Crimeei şi a celorlalte teritorii ucrainene ocupate de Rusia.
Zelesnki a insistat că noul plan de pace pe care-l va propune trebuie să fie susţinut şi de partenerii occidentali ai Ucrainei ce-i furnizează ajutor militar şi are în vedere să organizeze tot în noiembrie un nou summit pe tema încheierii războiului cu Rusia şi la care, spre deosebire de primul summit de acest fel care a avut loc în Elveţia în iunie, să fie invitată şi Rusia. Dar Moscova a reacţionat sceptic faţă de această iniţiativă a lui Zelenski, în care vede mai degrabă o nouă încercare a acestuia de a obţine sprijin internaţional pentru propunerile sale de încheiere a conflictului.
Acasă Actualitate 32% dintre ucraineni ar accepta concesii teritoriale pentru a încheia războiul cu Rusia,...