Florin Tănăsescu
Slab ca un schelet ambulant, Fibră mergea rezemându-se de garduri. Îngăduitoare, zăbrelele ieșeau din rând în întâmpinarea lui. Unele, mai milostive, chiar se sacrificau. Adică se duceau la tâmplar și-l rugau „Fă-mă cârjă, să-l sprijin pe prăpăditul ăsta!”.
Acum, nu vă-nchipuiți că nefericitul suferea de vreo boală. Sau că era nemâncat. Era ”sărac cu duhul”, da’ și dorea de mic împărăția președinției. D-aia, uneori, îl invidia pe Orbul care-a nimerit Brăila. Alteori, îl lua ca model: „Dacă ăsta a reușit, eu, de ce nu?”.
Timpul a trecut peste toți: majoritatea gardurilor sunt mai șmechere, nu-s din lemn. Zăbrelelor le-a sunat ceasul, deci au putrezit.
Fibră, în schimb, s-a „împigiorongit”, cum ziceau babele, cândva. Adică a practicat ceva sport. Unii, pe vremuri, îl numeau culturism. Acum se numește activist de partid. Sau „independent”, ceea ce-i tot un drac.
Pentru a-și lua revanșa față de vremea când era așchilopatul satului, spre a părea mai deștept decât orbii care-au nimerit Bruxellesul, Fibră își arată de la o vreme mușchii. Să știe țara cine e și ce vrea: președinția!
De-acum, așadar, nu vom mai scrie simplu, Fibră, ci Domnul Fibră. Că, na! Un pic de respect pentru mușchii lui nu strică.
Și pentru că domnul se rupe-n figuri care de care mai năstrușnice. Cum ar fi:
Panourile solare reflectă în zare ceva de genul „O fibră în slujba țării”. Ce chestie!
A, că uitam: are și frați. Vitregi!
Așa că un altul – Fibră II – e atât de puternic încât e-n stare să ridice aproape gratis bordeie dacice și apartamente tracice nu doar în România, chiar și-n Bulgaria. Albania e următoarea pe listă, deci stă la coadă…
O alta – de fibră, evident – face nazuri. Sau mofturi, cum s-ar zice.
Ba candidează, ba nu. Poporul, firește, e pe jar. Și-așteaptă – ca naivii de-altădată să vină americanii – să cadă bomba. Pardon, vestea cuprinsă-n trei cuvinte: „România, dragostea mea!”…
Am dat doar trei exemple pentru a putea scrie „Trei Doamne, și toți trei!”.
Altfel am fi scris „23, Doamne! Și toți, niște mișei!”.
Deci: Slabi ca niște schelete ambulante, Fibrele…
Scuzați, am greșit! Tari în gură cu asupra de măsură, băieții ăștia ne vor binele, ce Dumnezeu!
Chestia nașpa-i că n-am auzit pe niciunul să spună: „Eu am văzut idei”.
Doar o zăbrea, care cândva îi spijinise pe toți, a zis, ducându-și mâna la tâmplă, înainte de a-și da duhul: „23, Doamne, și 34 de ani, numai mișei!”.
