V.S.

Copiii din comuna prahoveană Cornu au parte de condiții excepționale de învățământ, dar și pentru a practica înotul, după finalizarea a trei obiective de interes public în localitate. Sâmbătă, 1 Iunie, au fost inaugurate o școală, o grădiniță și un bazin de înot, în prezența prefectului județului Prahova, Emil Drăgănescu, a directorului Agenției de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Mușat, a primarului comunei Cornu, Cornel Nanu și, bineînțeles, a beneficiarilor acestor noi structuri, copiii din comună.
Astfel, Școala Gimnazială “Profesor Cristea Stănescu” a fost modernizată, pentru o educație de calitate și un viitor mai bun pentru copiii din comunitate. Cu noile facilități și resurse, elevii vor fi mai bine pregătiți să-și dezvolte abilitățile și cunoștințele, să își urmeze pasiunile și să își atingă potențialul maxim.
La inaugurarea Bazinului de înot didactic au fost prezente și Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Elisabeta Lipă, multiplă campioană olimpică şi preşedintele Federaţiei Române de Canotaj. ”Acest bazin este mai mult decât un loc pentru înot – este un spațiu dedicat sănătății, educației și bunăstării comunității noastre”, au transmis reprezentanții Primăriei Cornu.