Potrivit datelor centralizate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, comunicate ieri de către IPJ Prahova, în ziua alegerilor locale şi europarlamentare la nivel naţional «au fost sesizate 1.578 de contravenții sau posibile infracțiuni legate de procesul electoral. Dintre acestea, 601 nu s-au confirmat, deci aproape 40%, la acest moment, iar 136 sunt în curs de verificare.
Raportat la alegerile europarlamentare și locale anterioare și la aceeași perioadă, numărul de sesizări este în scădere cu 3,2%. 11 sesizări nu au fost de competența structurilor MAI și au fost transmise către autoritățile competente: Biroul Electoral Central, Birouri Electorale Județene sau Autoritatea Electorală Permanentă.
În ceea ce privește frecvența faptelor sesizate, 13,9 % făceau referire la continuarea campaniei electorale, 9,6% la fraudă la vot, 9,5% la fotografierea sau filmarea buletinului de vot, iar 6,5% dintre acestea au fost despre posibile infracțiuni de corupere a alegătorilor.
Totodată, 3,9% dintre sesizări au fost despre comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul localului secției de vot, iar 3,5% procente dintre semnalări se refereau la persoane care au sfătuit alegătorii, la sediul secțiilor de votare sau în perimetrul de 500 de metri, să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral. (…).
Cele mai multe sesizări au fost înregistrate în județele Dolj (73 de sesizări), Dâmbovița și Mehedinți (cu câte 71) și Constanța (cu 65 de sesizări). De asemenea, în București au fost semnalate 66 de încălcări ale legii în context electoral. La nivelul întregii țări, s-au întocmit dosare penale pentru cercetarea a 391 de posibile infracțiuni.
De asemenea, au fost aplicate 276 de amenzi, în valoare de 323 de mii de lei, și 233 de avertismente. În cadrul acțiunilor desfășurate în trafic în ziua votului, au fost verificate peste 21.300 de persoane cu aproximativ 17.400 de vehicule, fiind aplicate 4.906 sancțiuni contravenționale și constatate 63 de infracțiuni».
În comunicatul amintit se mai precizează faptul că «peste 84.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizați sâmbătă și duminică pentru a asigura climatul de ordine publică și protecția secțiilor de vot, transportul materialelor electorale și al dosarelor cu rezultatele votării, precum și pentru a verifica sesizările cu privire la comiterea unor fapte ilegale. (…)».
Cu referire strict la judeţul nostru, tot poliţia prahoveană informează: «Efectivele Ministerului Afacerilor Interne din Prahova au asigurat intervenția operativă la toate sesizările privind nerespectarea legii, acționând cu imparțialitate, echidistanță și profesionalism în fiecare situație, indiferent de persoanele implicate. În ziua alegerilor, la nivelul județului au fost întocmite 21 dosare penale pentru cercetarea posibilelor infracțiuni în context electoral. De asemenea, au fost aplicate 23 sancțiuni contravenționale. În cadrul acțiunilor desfășurate în trafic, au fost verificate aproximativ 330 de persoane și 300 vehicule, fiind aplicate 85 de sancțiuni contravenționale și constatate 2 infracțiuni.(…)
Datorită bunei organizării și a mobilizării exemplare, structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Prahova și-au îndeplinit obiectivul principal de a asigura desfășurarea acestor alegeri în condiții de siguranță astfel încât cetățenii să-și poată exercita liber dreptul constituțional la vot. Mulțumim tuturor efectivelor implicate care și-au îndeplinit cu profesionalism misiunile pe parcursul perioadei electorale, și în special în ziua alegerilor.
În același timp, apreciem responsabilitatea competitorilor electorali și a cetățenilor care au respectat cadrul legal privitor la alegeri!».