Peste 40.000 de joburi au fost scoase în piaţă în ultima lună şi jumătate, iar, dintre acestea, 16.000 se adresau candidaţilor care nu aveau niciun fel de experienţă, relevă datele unei platforme de recrutare, potrivit Agerpres. Domeniile care au cea mai mare nevoie de aceşti candidaţi sunt retail, industria alimentară, servicii, call center/BPO, turism, transport/logistică şi producţie, fiecare dintre aceste sectoare având peste 1.500 de joburi postate de la începutul lunii mai şi până acum, conform unui comunicat al eJobs.ro.
83,3% din totul joburilor adresate celor fără experienţă sunt pentru România, 11,4% pentru străinătate şi 5,3% remote. “Deşi cea mai mare parte a joburilor din această perioadă continuă să fie tot full-time, vedem şi 4.000 de locuri de muncă part-time şi aproape 500 sezoniere, pe bază de proiect. Vara este perioada ideală pentru internship-uri, însă, pe acest segment, există un număr relativ mic de opţiuni – aproximativ 300, ceea ce înseamnă că atât angajatorii, cât şi candidaţii aleg mai degrabă varianta de angajare part-time sau pe perioadă determinată în locul stagiilor de practică”, spune Bogdan Badea, directorul general al eJobs.ro, citat în comunicat.
În cazul joburilor sezoniere, însă, creşte atât procentul celor postate de angajatorii din afara ţării, cât şi al celor remote, astfel: 13,2% din locurile de muncă sezoniere şi pe bază de proiect sunt pentru străinătate şi 15,2% remote. Germania, Olanda, Belgia, Grecia, Irlanda, Spania şi Italia sunt ţările din care vin cele mai multe oferte pentru cei fără experienţă, iar sectoarele cu nevoie crescută de candidaţi sunt transport/logistică, retail, medicină, servicii, producţie, industria alimentară şi turism.
Pe segmente de vârstă, candidaţii care au mai puţin de 18 ani au avut aproape 22.000 de aplicări în ultima lună şi jumătate. Cei cu vârsta între 18 şi 24 de ani au aplicat, în schimb, masiv şi îşi păstrează cea de-a doua poziţie în clasament, cu 340.000 de aplicări.
“Chiar şi la început de carieră, prima intenţie de angajare a tinerilor merge tot în direcţia joburilor full time. Astfel, de la începutul lunii mai, au fost înregistrate doar 20.000 de aplicări pentru joburile pe bază de proiect/sezoniere şi aproape 13.000 pentru internship-uri. În schimb, joburile part-time par să rămână interesante pentru tineri, în condiţiile în care au atras 161.000 de aplicări”, explică Bogdan Badea.
Domeniile care îi atrag cel mai mult pe tineri sunt retail, call center/BPO, servicii, IT/telecom, banking şi turism.
Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu net la nivel naţional, pentru cei care au maximum doi ani de experienţă este de 3.500 de lei pe lună. Aşteptările lor, pe de altă parte, sunt de 4.500 de lei lunar, estimările incluzând toate domeniile de activitate. În ceea ce priveşte joburile part-time, salariul mediu net este de 3.000 de lei pe lună. În acest moment, sunt peste 26.000 de joburi disponibile pe eJobs.ro. Pentru recrutori şi angajatori, eJobs oferă acces la o bază de peste 5 milioane de CV-uri, precum şi o mulţime de soluţii de recrutare eficiente.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCe debut!
Articolul următorBronz pentru ­echipă