La Ploieşti, câştigătorul este Mihai Poliţeanu, susţinut de Mişcarea Noi, ploieştenii

V. S.

Răsturnări de situații majore în urma alegerilor din 9 iunie: Partidul Social Democrat Prahova preia de la liberali atât conducerea Consiliului Județean Prahova,
Virgiliu Daniel Nanu urmând să-i ia locul liberalului Iulian Dumitrescu, cât și trei orașe importante – Câmpina, Bușteni și Azuga!
Pe de altă parte, un independent susținut de Mișcarea Noi, ploieștenii – Mihai Polițeanu – a primit cele mai multe voturi din partea ploieștenilor, acesta urmând să devină primarul municipiului reședință de județ.
În întreg județul, sub rezerva unor mici modificări ce ar putea surveni până la publicarea rezultatelor finale, definitive, alegătorii au decis ca în următorii patru ani să fie reprezentați astfel:
URBAN: Ploiești – Mihai Polițeanu (Mișcarea Noi, ploieștenii), Câmpina – Irina Mihaela Nistor (PSD), Azuga – Adrian Purcaru (PSD), Băicoi – Marius Constantin (Alianța electorală PSD-PUSL), Boldești Scăeni – Florin Dincă (PNL), Breaza – Bogdan Novac (PNL), Bușteni – Emanoil Savin (PSD), Comarnic – Sorin Popa (PNL), Mizil – Silviu Negraru (PNL), Plopeni – Dragoș Niță (PNL), Sinaia – Vlad Oprea (PNL), Slănic – Daneluș Costea (PSD), Urlați – Marian Măchițescu (PNL), Vălenii de Munte – Florin Constantin (PSD).
RURAL: Adunați – Darius Săvulescu (PNL), Albești Paleologu – Marian Panait (PSD), Aluniș – Iulian Bîgiu (PSD), Apostolache – Mihail Bratu (PNL), Ariceștii Rahtivani – Gheorghe Orbu (PSD), Ariceștii Zeletin – Florin Roșu (PNL), Baba Ana – Ion Dragu (PNL), Balta Doamnei – Vasile Alexandru, Bălțești – Ion Șică (PSD); Bănești – Gheorghe Stoica (PNL), Bărcănești – Daniel Apostol (PNL), Bătrâni – Florin Stoica (PSD), Berceni – Cosmina Pandele (PNL), Blejoi – Adrian Dumitru (PSD), Brazi – Leonaș Radu (PNL), Brebu – Adrian Ungureanu (PNL), Bucov – Ion Savu (PNL), Călugăreni – Ion Enache (PSD), Ceptura – George Stanciu (PSD), Cerașu – Alin Staicu (PNL), Chiojdeanca – Gheorghe Baba-Iana (PSD), Ciorani – Voicu Marin (PSD), Cocorăștii Mislii – Daniel Alexandru (PNL), Colceag – Ionuț Soare (PNL), Cornu – Cornel Nanu (PSD), Cosminele – Iulian Nae (PNL), Drajna – Violeta Gonțea (PNL), Drăgănești – Ionuț Georgian Toma (PSD), Dumbrava – Marian Apostol (PNL), Dumbrăvești –
Dorin Răducanu (PNL), Fântânele – Constantin Nițu, Filipeștii de Pădure – Gabriel Frunză (Alianța electorală PSD-PUSL), Filipeștii de Târg – Aurelian Manole (PNL), Florești – Simona David (PNL), Gherghița – Mihail Nichita (PSD), Gorgota – Ionuț Dumitru (PNL), Gornet – Nicolae Negoițescu (PSD), Gornet Cricov – Ion Călin (PNL), Gura Vadului – Nicolae Sora (PNL), Gura Vitioarei – Gheorghe Stănescu (PNL), Iordăcheanu – Aurel Constantin (PNL), Izvoarele – Ioan Paul Grigore (PSD), Jugureni – Constantin Mărcoceanu (PSD), Lipănești – Robert Nica (PNL), Măgurele – Vasilică Diaconu (PNL), Măgureni – Gheorghe Iordache (Alianța electorală PSD-PUSL), Măneciu – Auraș Dragomir (PNL), Mănești – Constantin Nițoi (PNL), Olari – Milică Voinescu (PSD), Păcureți – Ionuț Voicu (PNL), Păulești – Sandu Tudor (PNL), Plopu – Adrian Bălănescu (PNL), Podenii Noi – Mihai Alionte (Alianța PSD-PUSL), Poiana Câmpina – Sergiu Constanda (PNL), Posești – Valentin Spătărelu (PSD), Predeal Sărari – Gheorghe Purcăroiu (PNL), Provița de Jos – Ionuț Bocioacă (PSD), Provița de Sus – Tarcisius Movileanu (PSD), Puchenii Mari – Constantin Negoi (PNL), Râfov – Paul Cazanciuc (PSD), Salcia – Iulian Gherghe (PNL), Sângeru – Gheorghe Radu (PSD), Scorțeni – Iulian Barbu (PNL), Secăria – Gheorghe Bălan (PSD), Starchiojd – Nicolae Brînzea (PNL), Surani – Lucian Bucur (PNL), Șirna – Valerică Sandu (PNL), Șoimari – Gheorghe Șogodel (Partidul România în Acțiune), Șotrile – Elena Davidescu (PSD), Ștefești – Vasile Tăbăraș (PSD), Talea – Cristian Neagoe (PSD), Tătaru – Ionuț Popa (PSD), Târgșoru Vechi – Eugen Petre (PSD), Teișani – Gheorghe Stanciu (PNL), Telega – Costel Brezeanu (PSD), Tinosu – Iulian Gabriel Andrei (PNL), Tomșani – Mihai Florin Pelin (PSD), Valea Călugărească – Ioana Neagu (PNL), Valea Doftanei – Lucian Costea (PSD), Vărbilău – Mihail Cărbunaru (PSD), Vâlcănești – Adrian Manole (PNL).

Detalii interesante în urma votului prahovenilor

Surpriza majoră a fost, fără îndoială, câștigarea de către Partidul Social Democrat, prin Irina Mihaela Nistor, a Primăriei Câmpina, cunoscută drept fief al PNL de foarte multe mandate. În plus, Irina Mihaela Nistor este prima femeie care va ocupa în Prahova funcția de primar al unuia dintre cele două municipii ale județului.
O altă situație de remarcat este cea de la Olari, unde primarul Milică Voinescu a obținut nici mai mult, nici mai puțin, decât unanimitate în urma votului de duminică. Acest lucru a fost posibil pentru că Voinescu (PSD) a fost singurul candidat pentru funcția de primar al localității respective.
Și la Șotrile s-a înregistrat o situație ieșită din comun. Acolo, pentru că fostul primar nu avea dreptul să candideze, PSD a apelat la soția acestuia, Elena Davidescu, care a reușit să-și spulbere, la propriu, contracandidații înscriși în cursa pentru primărie.
Trebuie remarcată și reîntoarcerea la conducerea autorităților locale din Bușteni și Azuga a lui Emanoil Savin și, respectiv, Adrian Purcaru. Cei doi au mai condus primăriile din cele două localități, iar acum au primit din nou votul de încredere al locuitorilor celor două orașe de pe Valea Prahovei. (Sursa foto: rezultatevot.ro)

Virgiliu Nanu le-a mulțumit prahovenilor pentru încredere

”Astăzi, cu inima plină de recunoștință și emoție, vreau să vă mulțumesc tuturor pentru încrederea și votul acordat. Victoria de la președinția Consiliului Județean Prahova din partea Partidului Social Democrat este, în primul rând, victoria voastră! Fiecare vot, fiecare gest de susținere, fiecare cuvânt de încurajare au contat enorm și au fost fundamentul pe care am clădit acest succes. Sunt onorat și profund mișcat de încrederea pe care mi-ați acordat-o. Promit să rămân dedicat nevoilor și aspirațiilor voastre, să muncesc cu integritate și să aduc schimbările pozitive pe care ni le dorim cu toții. Această victorie este doar începutul unui nou capitol. Împreună vom transforma speranțele în realitate și vom construi un viitor mai bun pentru toți cetățenii județului Prahova. Vă mulțumesc din suflet!”, le-a transmis Virgiliu Nanu prahovenilor, ieri, când rezultatul alegerilor de duminică la Consiliul Județean era foarte clar.